Fermă de porci cu 8.000 de capete, restricționată din cauza unui focar de PPA apărut într-o gospodărie din apropiere

Activitatea dintr-o fermă de porci cu 8.000 de capete din comuna arădeană Șiclău a fost pusă sub restricții de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, după ce un nou focar de PPA (pestă porcină africană) a fost confirmat într-o gospodărie din localitate, informează AGERPRES.

Potrivit directorului DSVSA Arad, Marcel Roșu, acesta este al treilea focar confirmat în județ în ultimele 30 de zile și a afectat o gospodărie cu șase porci.

„Patru dintre animale erau deja moarte la momentul confirmării pestei porcine africane, iar alte două urmează să fie eliminate pentru evitarea extinderii focarului. Din păcate, la marginea localității Șiclău funcționează și o fermă de porci cu 8.000 de capete, pe care a trebuit să o punem sub restricții. Astfel, niciun animal nu mai intră și nu mai iese din această fermă în următoarele 30 de zile”, a precizat Marcel Roșu.

Pe lângă întărirea măsurilor de biosecuritate la ferma respectivă, au fost notificate primăriile din zonă și alte autorități locale pentru a lua aceleași măsuri la toți crescătorii de porci de pe o rază de zece kilometri.

„Facem un nou apel la populație să aibă grijă deosebită în această perioadă, să nu cumpere carne sau animale vii din surse neautorizate sau neverificate sanitar-veterinar. De asemenea, gospodăriile care cresc porci trebuie să ia măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea animalelor”, a transmis șeful DSVSA Arad.

Acesta a atras atenția că în această perioadă există riscul foarte mare ca virusul să fie adus în gospodării chiar și de pe câmp sau din păduri, unde circulă liberi mistreții, care sunt unul dintre principalii vectori de transmitere. Din acest motiv, crescătorii de porci nu trebuie să permită accesul persoanelor străine în gospodărie, pentru că pot aduce virusul. Totodată, atunci când intră în spațiile destinate animalelor este necesar să își schimbe îmbrăcămintea și încălțămintea folosite în afara gospodăriei.

Roșu a mai precizat că DSVSA va solicita sprijin Poliției pentru organizarea, în următoarea perioadă, a controalelor pe drumurile din zona afectată, în vederea supravegherii mișcărilor de animale.

În 6 octombrie, în județul Arad au fost confirmate primele două focare de PPA din acest sezon rece, fiind afectate două gospodării, una în municipiul Arad și una în orașul Nădlac, cu un total de 133 de porci.

Potrivit datelor oficiale, la nivelul județului funcționează 22 de ferme mari de porci, cu un total de peste 60.000 de capete.