A furat oile vecinului ca să își plătească datoriile

Un fermier a furat oile vecinului pentru a-și plăti datoriile. Victima a rămas fără aproximativ 70 de ovine, iar fermierul spune că presiunile financiare l-au împins să facă acest gest.  

Un fermier din Llangadog, Țara Galilor a furat 73 de oi de la vecinul său, iar din primele percheziții autoritățile au identificat câteva dintre ele date la un alt fermier, o parte la un abator, iar o altă parte au fost date unui alt fermier pentru a achita o datorie.

Fermierul a primit o pedeapsă cu suspendare de 12 luni și a fost obligat să presteze 250 de ore de muncă neremunerată și să plătească o despăgubire de peste 5.000 de lire sterline.

Williams, care locuiește la ferma sa de 112 hectare împreună cu unchiul său în vârstă de 81 de ani, a declarat la Tribunalul Magistraților că regretă profund acțiunile sale.

În plus, fermierul s-a justificat că se afla sub presiune financiară, iar acțiunile lui sunt inacceptabile și îi este rușine, conform bbc.com.

 

Related Articles