Un bărbat din comuna Frătăuţii Vechi, județul Suceava, a avut parte de o moarte cumplită: a fost găsit carbonizat, după ce a făcut un foc în grădină ca să ardă vegetaţia. Soţia sa a suferit și ea arsuri la mâini și a ajuns la spital.
Potrivit ISU Suceava, miercuri, un bătrân în vârstă de 88 de ani din comuna Frătăuţii Vechi, a făcut un foc în grădină, care s-a extins, iar flăcările l-au cuprins şi a fost găsit carbonizat, informează AGERPRES.
Până la sosirea pompierilor militari, soţia bătrânului a sărit să îl salveze, suferind, la rândul ei, mai multe arsuri la mâini. Femeia, în vârstă de 82 de ani, a fost dusă cu o ambulanţă la spital pentru a fi evaluată şi a primi tratament.
Conform unui comunicat al ISU Suceva, miercuri, pe parcursul a doar zece ore, pompierii militari, împreună cu lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea mai multor incendii de vegetaţie extinse la Plopeni, Rădăşeni, Fălticeni, Ţarna Mare, Pocoleni, Drăguşeni, Prisaca Dornei, Marginea, Frătăuţii Vechi, Horodnic de Sus, Dorneşti, Frătăuţii Noi, Voitinel, Bălcăuţi, Broşteni, suprafaţa totală afectată de foc fiind de aproximativ 160 de hectare.
Cel mai mare a fost incendiul de la Bălcăuţi, extins pe aproximativ 100 de hectare.
ISU Suceava a precizat că tot persoane vârstnice au mai provocat în această săptămână incendii care au generat pagube, flăcările distrugând un adăpost de animale şi o plantaţie de salcâmi.


