Acasă Evenimente A XIV-A REUNIUNE A GRUPULUI DE LUCRU LEADER

A XIV-A REUNIUNE A GRUPULUI DE LUCRU LEADER

44 views
DISTRIBUIȚI

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, organizează în perioada 11-12 octombrie 2018, la Gura Humorului cea de-a 14-a reuniune a Grupului de Lucru LEADER (GLL), cu tematica: Infrastructură socială și cooperaresM 19.3. La eveniment participă experți din cadrul MADR – Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale, ai AFIR precum și reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL).

În cadrul evenimentului se vor dezbate subiecte care vizează rolul proiectelor de infrastructură socială implementate prin strategiile de dezvoltare locală (SDL) elaborate de GAL-uri și necesitatea derulării acestora în comunitățile rurale.

De asemenea, se vor discuta și oportunitatea accesării de fonduri prin finanțare POCU 2014-2020 și clarificarea unor aspecte pentru a facilita implementarea acestor tipuri de proiecte. În cadrul întâlnirii, reprezentanții DGDR-AM PNDR vor susține prezentări privind accesarea sM 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală în actuala perioadă de programare.

Grupurile de Acțiune Locală Sucevița Putna, Ceahlăul și Valea Prutului vor prezenta proiecte de infrastructură socială și cooperare. Totodată, reprezentantul Unității de Sprijin a Rețelei Naționale Rurale va prezenta modalitățile de informare și sprijinire a GAL-urilor de către RNDR privind inițierea proiectelor de cooperare transnațională.

Reprezentantul Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, Bogdan Alecu, îndeamnă GAL-urile prezente la eveniment să reflecteze asupra viitoarei PAC din perspectiva abordării LEADER și a modului în care acestea ar putea contribui în continuare la dezvoltarea comunităților din mediul rural: ”GAL-urile au posibilitatea să fie în continuare un motor de dezvoltare la nivel local, trebuie să se implice pentru a identifica oportunitățile în domenii de acțiune diverse. Reamintesc cu această ocazie că GAL-urile au tot sprijinul Ministerului Agriculturii, ne dorim să avem un dialog constructiv cu toți cei implicați”.

Totodată, în cadrul evenimentului se vor constitui grupuri de lucru, în vederea realizării unui exercițiu practic privind elaborarea unor proiecte de cooperare.