Home exclusiv Achim Irimescu a explicat cum va arata bugetul agriculturii in anii urmatori

Achim Irimescu a explicat cum va arata bugetul agriculturii in anii urmatori

729 views

Ministrul Achim Irimescu participa miercuri la emisiunea Agricultura la Raport, de la Agro TV.

Seful MADR tocmai s-a intors de la Consiliul de Ministri ai Agriculturii din Uniunea Europeana, intalnirea avand loc in aceasta luna in Luxemburg. “S-au anuntat miscari importante, care vizeaza inclusiv agricultura. Sunt decizii cu impact financiar”, a spus Achim Irimescu.

“Bugetul Uniunii Europene este foarte complex. Ni se pune la dispozitie o suma pentru agricultura, iar daca noi nu reusim sa o cheltuim, atunci acesti bani sunt indreptati catre alte probleme, una dintre ele fiind cea a imigrantilor. Scopul este acela de a reduce costurile cu acesti bani aflati intr-un anumit cont”, sustine ministrul, care a detaliat.

“Daca nu reusim sa cheltuim toti banii, daca nu avem fermieri eligibili pentru finantare, banii se intorc la Bruxelles. Solicitarea mea a fost ca banii sa ramana la agricultura, nu la imigranti. Am propus sa se creeze un fond de interventie. O alta chestiune importanta a fost cea privind penalizarile. In cazul in care avem un fermier penalizat si trebuie sa dea banii inapoi, iar noi nu reusim sa recuperam banii pentru ca a intrat in faliment, noi am cerut ca aceste costuri sa fie suportate jumatate de Romania, jumatate de Uniunea Europeana. Propunerea lor a fost ca toata datoria sa fie preluata de statul membru”, a detaliat Irimescu.