Actualizare Măsura 21! Condiții noi pentru fermele de BOVINE care vor subvenția de 7.000 euro

28
Actualizare Măsura 21! Condiții noi pentru fermele de BOVINE care vor subvenția de 7.000 euro

Crescătorii de bovine de lapte sau de carne care au între 5 și 90 de capete (sau echivalentul în Unitate Vită Mare), pot să beneficieze de subvenția de criză plătită din fonduri europene prin Măsura 21. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat Ghidul Solicitantului ACTUALIZAT, în care se clarifică pașii și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească fermierii pentru a beneficia de acest ajutor de maximum 7.000 euro pe fermă.

Condiții generale

Potrivit documentului de la MADR, solicitantul trebuie să fie fermier activ conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale și trebuie să fie înregistrat la APIA cu cerere unică de plată eligibilă pentru anul 2020. De asemenea, solicitantul nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul acestei măsuri, prin PNDR 2014-2020.

Condiții specifice sectorului BOVINE

Solicitantul deține minimum 5 UVM și maximum 90 UVM femele adulte din specia bovine (taurine+bubaline), înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine (taurine+bubaline) pe fiecare unitate de producţie (exploatație cu cod ANSVSA);

ATENȚIE!

1. Dacă un solicitant deține animale în mai multe exploatații cu cod ANSVA (într-o exploatație 5 UVM (femele adulte din specia bovine), în altă exploatație cu cod ANSVSA 3 UVM și în altă exploatație 6 UVM), acesta va beneficia de sprijin temporar cu caracter excepțional în sectorul bovine doar pentru animalele din exploatația cu 5 UVM, și pentru animalele din exploatația cu 6 UVM.

2. Dacă animalele pentru care se fermierul solicită sprijin temporar cu caracter excepțional figurează la data de 01.07.2020, transferate temporar într-o exploatație cu cod ANSVSA pentru pășunat, în cererea de solicitare a sprijinului temporar, cu caracter excepțional se va înscrie aceasta exploatație cu cod ANSVSA (exploatația destinație), cu condiția ca animalele să fie în proprietatea solicitantului la 01.07.2020 (figurează pe CNP-ul /CUI solicitant).

  • Pentru a fi eligibile aceste animale, condiția este ca din exploatația sursă să fi fost transferate către exploatația de destinație minimum 5 UVM.
  • Exemplul 1 : un beneficiar a transferat temporar în exploatația de destinație în total un efectiv de 11 UVM din care 4 UVM dintr-o exploatație sursă cu cod ANSVSA, 5 UVM dintr-o exploatație sursă cu cod ANSVSA și alte 2 UVM dintr-o altă exploatație sursă cu cod ANSVSA. În acest caz beneficiarul poate primi sprijin temporar cu caracter excepțional doar pentru efectivul de 5 UVM provenite din exploatația sursă cu 5 UVM, care figurează pe CNP/CUI solicitant la data de 01.07.2020.
  • Exemplul 2: În condițiile în care animalele transferate temporar pentru pășunat ale aceluiași solicitant într-o exploatatie – 10 UVM total, provin din mai multe coduri ANSVA, din codul 1 un efectiv de 3 UVM , din codul 2 un efectiv de 4 UVM și din codul 3 un efectiv de 3 UVM, în aceste conditii nici una din exploatații nu respecta minimul de 5 UVM /exploatatie cu cod ANSVSA.

Solicitantul trebuie să dețină la data de 01.07.2020 maximum 90 UVM femele adulte (vârsta de minimum 24 luni la data de 01.07.2020) din specia bovine (taurine+bubaline), în toate exploatațiile cu cod ANSVSA înregistrate în RNE. Dacă numărul de animale bovine (taurine+bubaline) eligibile pentru această schemă, din toate exploatațiile din cerere, depășește numărul de 90 de capete, cererea de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional în sectorul bovine, este respinsă de la plată.

ATENȚIE! Bovinele (taurine+bubaline) înregistrate în RNE ulterior datei de 1 iulie nu vor fi eligibile pentru sprijin.