Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, vine cu o veste nu tocmai plăcută pentru mediul de afaceri din sectorul agroalimentar.
Deși fusese anunțată în repetate rânduri pentru 1 noiembrie, lansarea mult-așteptatei măsuri DR-23, dedicată investițiilor pentru procesarea produselor agricole și creșterea valorii adăugate, se amănă din nou.
„Am tot amânat lansarea acestei măsuri, din varii motive. Dar noi intenționam să o lansăm la 1 noiembrie 2025, numai că, pe ultima sută de metri ne-a venit o scrisoare de la Comisia Europeană în care ne propun să analizăm anumite aspecte care țin de Regulamentul de organizare și funcționare privind selecția. Și atunci, împreună cu colegii mei și cu autoritatea de management am luat decizia să facem această analiză solicitată de Comisie, să vedem ce putem să modificăm”, a declarat directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, într-un interviu difuzat la finalul săptămânii trecute în cadrul emisiunii „Simplu și Rural” de pe TVR2.
Întrebat cu privire la o dată concretă pentru lansarea măsurii DR-23 „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene”, șeful AFIR s-a ferit să ofere un răspuns exact.
„N-aș vrea să fac o speculație pe genul ăsta de discuție. Știți bine că eu întotdeauna, atunci când se ia o decizie, o comunic public, ca oamenii să știe exact cum procedăm. Sper să fie deschisă până la finalul anului, pentru că noi, instituțional, la AFIR, suntem gata cu absolut tot. Deci toate modulele din perspectiva tehnologiei informației sunt gata, avem toate procedurile făcute, Ghidul (solicitantului) a fost publicat de foarte mult timp, a stat în consultare publică, doar că, dacă se vor produce modificări la regulamentul de selecție, atunci el trebuie repus pe site, trebuie să parcurgă etapa de… va fi de fapt o publicitate, pentru că la regulamentul de selecție nu avem această posibilitate să facem modificări pentru că el ține foarte mult de relația noastră cu Comisia Europeană. Și atunci, după ce se parcurg pașii procedurali, vom deschide sesiunea. Știu că sunt niște măsuri foarte așteptate de beneficiarii noștri, dar nu putem să punem în pericol întreaga procedură, să ne trezim că lansăm măsurile și, după aceea, Comisia Europeană să aibă un alt punct de vedere, care nu este convenabil beneficiarilor noștri. Hai să spunem că zarurile au fost aruncate și nu mai rămâne decât să stabilim data când vom lansa”, a explicat Adrian Chesnoiu motivul pentru care măsura DR-23 a fost amânată încă o dată.






