AFIR pune la bătaie alte 37 milioane de euro fonduri nerambursabile. Vezi condițiile!

5

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează la sfârșitul lunii iulie primele sesiuni din acest an finanțate din fonduri europene nerambursabile, disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, pentru submăsura 17.1Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sesiunea se desfășoară în perioada 28 iulie – 31 octombrie 2021, iar pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, sesiunea se va desfășura în perioada 29 iulie – 29 octombrie 2021.

Valoarea totală a fondurilor nerambursabile disponibile prin PNDR 2020 se ridică la 37,9 milioane de euro.

Alocarea financiară disponibilă pentru submăsura 17.1 pentru sesiunea din acest an este de 31,2 milioane de euro. Depunerea cererilor de finanțare pentru sectorul vegetal – cultura de toamnă 2020, cultura de primăvară 2021 și sectorul zootehnic (pentru polițele de asigurare încheiate în anul 2021) se realizează continuu, până la epuizarea fondurilor, se arată într-un comunicat transmis presei de către AFIR.

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile care este plătită efectiv de către fermier. Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Depunerea cererilor de finanțare la AFIR se face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 28 iulie 2021, ora 09:00.

Pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, fondurile disponibile pentru finanțarea proiectelor din această sesiune se ridică la 6,7 milioane euro.

Prin submăsura 9.1, pot obține finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, sunt eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul va acorda pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat prin submăsura 9.1 este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,·Anul III – 6%, Anul IV – 5%, Anul V – 4%.

Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 9.1 – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 29 iulie 2021, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 29 octombrie 2021, ora 16:00.

Pragul minim de selecție al proiectelor pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol este de 10 puncte, se mai arată în comunicatul AFIR.