Consiliul AgriFish: Dublarea pragului pentru ajutoarelor de minimis pentru fermieri

7

Germania a cerut luni Comisiei Europene, în cadrul Consiliului AgriFish de la Luxemburg, să majoreze pragul pentru ajutoarele de minimis până la 50.000 de euro pentru o fermă pe parcursul a trei ani (de la nivelul actual de 25.000 de euro), precum şi a plafonului naţional corespunzător, informează BTA, citată de AGERPRES.

Solicitarea a fost făcută de delegația germană în numele a 14 state membre, măsuri similare urmând să se aplice și în sectorul pescuitului şi acvaculturii.

Potrivit BTA, ministrul bulgar al agriculturii, Georgi Tahov, a declarat că țara sa susţine solicitările referitoare la majorarea ajutoarelor de minimis în sectorul agriculturii, pescuitului şi acvaculturii, precizând că politica agricolă comună are nevoie de un buget adecvat pentru a oferi un sprijin corect, astfel încât să nu existe inegalităţi în rândul fermierilor.

„Este important să luăm în calcul provocările crescute cu care se confruntă agricultura şi să ne asigurăm că un buget suficient va aduce siguranţă în sector. Este esenţial să facem eforturi spre egalizarea nivelului plăţilor directe în aşa fel încât fermierii din ţările cu plăţi mai mici să se simtă pe picior de egalitate cu alţi fermieri din UE. Trebuie să reconstruim încrederea fermierilor în PAC”, a mai spus ministrul bulgar Georgi Tahov.