AgroConcept premiată la Madrid

8

Fii cel mai bun (Be the Best) este premiul 𝐍𝐞𝐰𝐇𝐨𝐥𝐥𝐚𝐧𝐝 care a ajuns de la Madrid la Șindrilița ca semn al recunoașterii activității AgroConcept în România. 𝟭.𝟭𝟬𝟬 de reprezentanți ai dealerilor și importatorilor 𝗡𝗲𝘄 𝗛𝗼𝗹𝗹𝗮𝗻𝗱 din întreaga Europă, printre care și 𝗔𝗴𝗿𝗼𝗖𝗼𝗻𝗰𝗲𝗽𝘁, s-au întâlnit săptămâna aceasta in capitala Spaniei pentru unul dintre cele mai importante evenimente din agenda companiei: 𝗖𝗼𝗻𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮 𝗡𝗲𝘄 𝗛𝗼𝗹𝗹𝗮𝗻𝗱!

„Este o onoare pentru noi, 𝐀𝐠𝐫𝐨𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭, să ne numărăm printre cele 14 țări care au primit la Madrid, în timpul 𝐂𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞𝐢 #𝐍𝐞𝐰𝐇𝐨𝐥𝐥𝐚𝐧𝐝, recunoașterea publică, la scena deschisă, a muncii și rezultatelor din 2022.

𝐁𝐞 𝐭𝐡𝐞 𝐁𝐞𝐬𝐭 (𝐅𝐢𝐢 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧) este un premiu care ne dă încredere, dar care ne și obligă să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor și să le și depășim prin fapte, dincolo de promisiuni verbale.

𝐉𝐚𝐲𝐝𝐞𝐞𝐩 𝐒𝐢𝐧𝐠𝐡, 𝐂𝐄𝐎 𝐀𝐠𝐫𝐨𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭, a adus acest premiu în România, la sediul central din Șindrilița, lângă 𝐂𝐨𝐦𝐛𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥 𝐂𝐑𝟖.𝟗𝟎, pentru că aici îi este locul.

 Este un premiu pe care îl dedicăm tuturor clienților 𝐀𝐠𝐫𝐨𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭-𝐍𝐞𝐰 𝐇𝐨𝐥𝐥𝐚𝐧𝐝, cărora le mulțumim pentru că au ales galben/albastru pentru fermele lor, dar și celor aproape 300 de angajați 𝐀𝐠𝐫𝐨𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭 din cele 16 centre regionale”, este mesajul publicat pe pagina Facebook a companiei.

𝗖𝗼𝗻𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮 𝗡𝗲𝘄 𝗛𝗼𝗹𝗹𝗮𝗻𝗱 a fost un prilej pentru a trage concluziile unor ani foarte buni pentru marca New Holland la nivel internațional, dar mai ales pentru a propune noi soluții pentru viitorul agriculturii europene.

Printre punctele atinse in cadrul evenimentului s-au numărat si:

-O gamă de 50 de produse New Holland până în 2025!

-130 de inovații în toate specializările în următorii câțiva ani
 
-Investiții masive in dezvoltarea tehnologiilor de recoltare cu focus pe nevoile viitoare ale fermierilor, în contextul provocărilor legate de climă, cerere și costuri.
 
-Optimizarea tuturor proceselor din zona de service și distribuție piese de schimb
 
-Digitalizare, automatizare și combustibili alternativi