Alexandru Stanescu, despre legea mirosurilor: ”Imi cer scuze fermierilor ca a trecut asa ceva prin Parlament”

38
Alexandru Stanescu, despre legea mirosurilor: ”Imi cer scuze fermierilor ca a trecut asa ceva prin Parlament”

Legea mirosurilor a provocat panică în rândul fermierilor, mulți dinte ei temându-se că afacerile le vor fi închise după promulgarea ei. Totuși, deputații din Comisia pentru Agricultură s-au mișcat repede și au venit cu o serie de modificări prin care să se asigure că agricultorii români vor putea să-și continuie munca, fără a fi afectați de această lege.

Prezent în emisiunea ”Agricultura la Raport”, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, a făcut o serie de precizări legate de legea mirosurilor, nu înainte de a-și cere scuze public în fața fermierilor pentru că o asemenea lege a trecut prin Parlamentul României.

”În primul rând vreau să îmi cer scuze față de fermierii din România pentru că prin Parlamentul României a trecut o asemenea lege, o lege care ar afecta direct fermierii români, mai ales prin acea definiție a ”disconfortului olfactiv”. Din păcate, această lege nu a trecut prin Comisia pentru Agricultură și de aceea nu s-a lovit de fermieri, pentru că dacă trecea prin Comisie, eu și colegii mei înțelegeam direct care erau efectele ei. Dar, cum am promis, după ce legea a fost promulgată de Președintele României, am făcut o inițiativă legislativă de modificare, care este înregistrată în Parlament și care sunt convins că în acel termen de 180 de zile va fi modificată, iar fermierii nu vor fi afectați.

Noi insistăm foarte mult să fie respectată legea 204 din 2008 privind protejarea exploatațiilor agricole, prin care toți fermierii care și-au făcut ferme zootehnice au luat autorizație de la Ministerul Mediului, prin care au respectat anumite distanțe, iar cei de la administrațiile locale nu aveau voie să dea autorizație de construcție în acea zonă. (…) Cei care au construit case în zonele respective își asumă acest lucru. Modificarea se bazează mult pe legea 204, care spune că ”în zona de protecție sanitară a exploatațiilor agricole existente și care funcționează conform prevederilor legale, se interzic eliberarea autorizațiilor de construcție și construirea clădirilor destinate locuințelor și altor obiective socio-economice”. Deci e foarte clar că nu aveau voie să primească autorizație”, a clarificat președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Stănescu a vorbit și despre înlocuirea sintagmei ”disconfort olfactiv”, care provoca foarte multe confuzii și avea o definiție mult prea vagă.

”Bineînțeles, am desființat și definiția de ”disconfort olfactiv” care era foarte relativă și am introdus peste tot termenul ”miros”, definit ca ”efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populației și a mediului, prin depășirea limitelor stabilite prin standarde naționale sau comunitare și care sunt demonstrate prin analize de laborator cu aparatură și metode omologate”, a precizat Alexandru Stănescu pentru AGRO TV.