Home Agricultura Amenzi uriase pentru contrabandistii de miere

Amenzi uriase pentru contrabandistii de miere

701 views

Falsificarea mierii de albine, sancţionată cu până la 25.000 lei. România este ”invadată” de miere surogat.

Mai mulţi senatori şi deputaţi de la PSD şi ALDE au depus la Senat o propunere legislativă care prevede amenzi semnificative pentru cei care comercializează miere de albine contrafăcută şi nu o etichetează corespunzător, iniţiatorii motivându-şi demersul prin faptul că România ”este invadată” de miere adusă din import, uneori de calitate îndoielnică.

Potrivit propunerii legislative înregistrate săptămâna aceasta la Senat şi care modifică legea apiculturii nr. 383/2013, apicultorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze ţara de origine sau locul de provenienţă a mierii şi a produselor apicole.

De asemenea, se prevede că dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea ”produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă miere şi produse apicole, conform prevederilor Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea.

Nu în ultimul rând, potrivit propunerii legislative, dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea ”produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie ”produs natural” de 100% miere ca materie primă provenită din exploataţii apicole din România.

Amenzile prevăzute pentru cei care nu respectă aceste cerinţe sunt între 5.000 lei şi 10.000 lei.

Totodată, producerea, expunerea spre vânzare sau vânzarea de miere şi produse apicole pentru consum cunoscând că sunt obţinute din înlocuitori se pedepseşte, potrivit iniţiativei, cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 lei şi cu retragerea pe timp de şase luni a autorizaţiei de funcţionare.

Autorii propunerii legislative îşi motivează demersul prin intenţia de ”stopare a amestecului mierii româneşti cu tot felul de falsuri care vin din import”.

”Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om (…) România este invadată de miere adusă din import, uneori de calitate îndoielnică. Este un blocaj care persistă încă din anul 2015. Cauza este intrarea pe piaţa europeană cu tot felul de surogate, marfă ieftină provenită din China, Mexic, Argentina şi mai nou acceptul de a intra miere din Ucraina. În România ar exista preţuri corecte la miere dacă nu ar intra miere la jumătate de preţ din alte ţări, miere surogat care se amestecă cu mierea românească”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Îniţiatorii actului normativ sunt patru deputaţi PSD – Ioan Munteanu, Ioan Dîrzu, Constantin-Ciprian Şerban, Alexandru Rotaru -, un deputat ALDE – Ică Florică Calotă – şi doi senatori PSD – Doina Silistru şi Ioan Stan.

Propunerea legislativă a fost depusă pentru dezbatere la Senat în calitate de primă cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.