Analiza agrometeo: Stadiul la zi al culturilor. Care sunt regiunile avantajate

8

Administrația Națională de Meteorologie a publicat analiza Laboratorului de Agrometeorologie privind evoluția culturilor în săptămâna 15-21 iunie 2023.

Potrivit prognozei agrometeorologice, sub aspect termic, în această perioadă se va menţine o vreme în general normală, în aproape toate regiunile agricole.

Astfel, temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 14°C și 26°C, apropiată de normele climatologice, la scara întregii ţări.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 18°C și 31°C, în majoritatea zonelor de cultură, în timp ce temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 10°C și 20°C, în cea mai mare parte a ţării.

Din punct de vedere pluviometric, sunt posibile ploi cu caracter de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări temporare ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, pe întreg teritoriul agricol, iar local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

În ceea ce privește rezerva de umiditate a solului, din analiza Laboratorului de Agrometeorologie reiese în cultura grâului de toamnă, rezerva de apă pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Maramureș, Crișana, Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, local nordul, vestul și sudul Munteniei, nordul și estul Moldovei. În schimb, în Dobrogea, pe suprafețe extinse din Moldova, local în nordul, estul și sudul Munteniei, centrul, estul și sudul Transilvaniei, se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată și puternică).

În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă a solului, în stratul 0-50 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, local în nordul, nord-vestul, estul, izolat sud-estul Moldovei, centrul și nordul Dobrogei. De cealaltă parte, pe suprafețe agricole extinse din Moldova și Dobrogea, local în nordul, estul și sudul Munteniei, izolat centrul Transilvaniei, conținutul de umiditate din sol se va situa în limite scăzute și izolat deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică).

În privința stării de vegetație a culturilor agricole, specialiștii Laboratorului de Agrometeorologie apreciază că, în general, ritmurile de vegetaţie în parcurgerea proceselor de creştere şi dezvoltare ale culturilor agricole vor fi normale şi chiar intensificate, ca urmare a temperaturilor favorabile din aer şi sol, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă în sol. Pe ansamblu, la culturile înfiinţate în epoca optimă, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie, respectiv medie şi slabă la culturile întârziate fenologic, precum şi pe terenurile afectate de seceta pedologică, îndeosebi în sud-estul, sudul şi estul ţării.

Potrivit specialiștilor Laboratorului de Agrometeorologie, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) semănate în perioada optimă se vor afla la înflorire şi maturitate în lapte (30-100%), în cea mai mare parte a zonelor agricole. Cele mai avansate în vegetaţie vor fi culturile din jumătatea de sud a ţării, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, aflate la maturitatea în ceară (10-50%). În semănăturile tardive, vor continua înspicarea şi înflorirea (30-100%).

La rapiţa înfiinţată în epoca optimă vor predomina formarea silicvelor şi creşterea boabelor în silicve, iar local, în zonele de câmpie, va fi posibil începutul maturităţii depline (10-25%).

Floarea-soarelui va parcurge apariţia primei perechi de frunze (70-100%) şi înfrunzirea (10-20 frunze), precum şi formarea calatidiului (10-50%), uniformitatea şi vigurozitatea plantelor prezentându-se în general bună şi medie, se mai arată în analiza Laboratorului de Agrometeorologie al ANM.

La cultura de porumb, în funcţie de data semănatului şi precocitatea hibridului, se vor semnala creşterea frunzei a treia (30-100%), precum şi înfrunzirea (5-13 frunze), la nivelul întregii ţări.

Sfecla de zahăr își va definitiva răsărirea (90-100%), continuându-se totodată faza de dezvoltare a aparatului foliar, iar izolat, se va putea declanşa alungirea axei hipocotile (10-15%).

În toate bazinele specializate, la cartof se vor semnala răsărirea (70-100%), creşterea lăstarilor laterali (30-100%) şi tuberizarea (10-70%).

Potrivit prognozei agrometeorologice a ANM, speciile sâmburoase (cais, piersic, vişin, cireş) se vor afla în fazele de acumulare a zaharurilor şi coacerea fructelor, creşterea lăstarilor/frunzelor, iar soiurile extratimpurii şi timpurii de cais şi cireş ajunse la maturitatea tehnologică se vor recolta. La seminţoase (măr, păr, gutui) se vor înregistra dezvoltarea rodului, creşterea lăstarilor şi înfrunzirea.

La viţa-de-vie se vor semnala înfrunzirea, apariţia inflorescenţelor şi înflorirea, în aproape toate podgoriile. Local, în vestul şi sudul ţării, la soiurile timpurii se vor înregistra formarea şi creşterea boabelor.

În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon (aplicarea îngrăşămintelor, erbicidări, praşile manuale/mecanice, tratamente fitosanitare, etc.) se vor efectua în general normal, se mai arată în prognoza agrometeorologică a ANM.

Printre recomandările pe care specialiștii Laboratorului de Agrometeorologie le fac fermierilor amintim: continuarea administrării tratamentelor fitosanitare la speciile de câmp, precum şi în vii şi livezi; combaterea buruienilor prin erbicidări, praşile mecanice/manuale în culturile prăşitoare; efectuarea irigaţiilor în zonele unde se vor menţine deficite ridicate de umiditate în sol.