ANSVSA – certificate de competență profesională, obigatorii pentru transportul de animale!

3

Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va elibera certificate de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale, se arată într-un comunicat al instituiei remis, marți, redacției AgroTV.

Ordinul președintelui ANSVSA, prin care este aprobată procedura de eliberare a certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale, a fost publicat luni, 3 aprilie 2023, în Monitorul Oficial.

„Conform regulamentelor europene, cu privire la transportul animalelor, o persoană poate conduce sau acţiona în calitate de însoţitor pe un vehicul rutier, care transportă animale domestice din speciile ecvine, bovine, ovine, caprine, porcine sau păsări de curte, numai în cazul în care deţine un certificat de competenţă profesională”, se arată în comunicatul autorității sanitar-veterinare.

Procedura de eliberare a documentului a fost aprobată prin Ordin al președintelui ANSVSA și reglementează următoarele aspecte:

– condițiile care trebuie îndeplinite de entitățile care organizează cursuri de formare profesională în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului, inclusiv tematica care trebuie să respecte cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1/2005;

– modalitatea de includere a furnizorilor de formare profesională recunoscuți de către ANSVSA într-o listă care se publică pe pagina web a instituției;

– cerințele privind aprobarea examenului de către ANSVSA, precum și cele necesare pentru asigurarea imparțialității examinatorilor;

– documentele necesare în vederea eliberării certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii;

– situațiile în care ANSVSA poate dispune anularea certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii;

– cazurile în care se poate elibera un duplicat al certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii, precum și documentele necesare în vederea eliberării acestuia.

Certificatul de competenţă profesională se emite de către ANSVSA, în limbile română și engleză, semnate de preşedintele instituției.