Home Comunicate ANSVSA organizeaza un sondaj de opinie cu privire la siguranta alimentelor

ANSVSA organizeaza un sondaj de opinie cu privire la siguranta alimentelor

687 views

România participa, joi, la un sondaj de opinie organizat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) privind modul în care se comunică informațiile legate de siguranța alimentelor, a anunțat ANSVSA.

La acest sondaj vor participa și alte state membre, precum Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Cipru și Spania.

“În domeniul siguranței alimentelor, cunoștințele experților trebuie convertite pentru audiență într-un limbaj clar și inteligibil, fără să afecteze rigoarea științifică.Există multe situații în care informații referitoare la siguranța alimentelor sunt transmise de mass media sau percepute de consumatori într-un mod aproximativ și incomplet, datorită lipsei de cunoștințe aprofundate în acest domeniu.Acest tip de comunicare poate schimba atitudinea consumatorilor, ceea poate induce o stare de panică nejustificată și un impact economic local și global important, cu pierderi în cuantum de până la 60% în cazul producției și comercializării unor anumite produse alimentare”, se precizează într-un comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Chestionarul poate fi completat online, accesând link-ul de pe prima pagină a site-ului ANSVSA sau pe pagina de Facebook a instituției.