Home exclusiv ANSVSA: Seminar despre politicile de sănătate şi mediu din România

ANSVSA: Seminar despre politicile de sănătate şi mediu din România

733 views

Președintele ANSVSA, dr. Radu Roatiș Chețan și vicepreședintele instituției, dr. Mihai Ponea, participă la seminarul ‘Dialog asupra politicilor de sănătate și mediu din România’

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Radu Roatiș Chețan, împreună cu vicepreședintele instituției, dr. Mihai Ponea, participă în calitate de experți, la seminarul ‘Dialog asupra politicilor de sănătate și mediu din România’, eveniment organizat în București, de către Biroul Organizației Mondial a Sănătății, cu sprijinul Administrației Prezidențiale.

În cadrul acestui seminar se dezbat teme privind situația actuală în domeniul mediului și a sănătății în Europa, provocările actuale și prioritățile din România, dar vor fi abordate și prevederile juridice și instituționale și mecanismele, precum și nevoile identificate și disfuncționalitățile în colaborarea interinstituțională.

Un subiect major pe agenda întâlnirii îl constituie modul în care sistemul integrat de evaluare a impactului asupra sănătății mediului poate sprijini progresele în implementarea Strategiei de Sănătate 2020 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Tema este importantă în condițiile în care monitorizarea și supravegherea stării de sănătate în relație cu poluanții din mediu, monitorizarea poluanților de mediu în produsele alimentare, are un rol esențial în protejarea sănătății publice.

‘Crearea și funcționarea unor mecanisme pentru coordonarea adecvată a activităților de către toate autoritățile competente implicate în adoptarea politicilor de sănătate, de mediu, precum și în asigurarea funcționării sistemului de control oficial, sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor de sănatate publică a cetățenilor’ a afirmat președintele ANSVSA, dr. Radu Roatiș Chețan

La acest eveniment participă și specialiști din cadrul mai multor instituții ale statului cu reponsabilități în domeniile: sănătății, agriculturii, mediului, educației, apărării naționale, dar și experți independenți și reprezentanți ai unor instituții neguvernamentale.