Anunţ de ULTIMĂ ORĂ pentru beneficiarii de fonduri europene

6

Fermierii care au accesat fonduri europene prin intermediul liniilor de finanţare din PNDR 2014-2020 primesc o veste bună! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a hotărât prelungirea duratei de execuție a contractelor, astfel încât fermierii să aibă mai mult timp la dispoziție să-și finalizeze proiectele și să nu piardă banii.

”Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a semnat decizia de prelungire a duratei de execuție a proiectelor contractate în cadrul PNDR 2014-2020, ținând cont de stadiul de realizare, de specificitatea fiecărui proiect, precum si de evitarea riscului de dezangajare a fondurilor, cu încadrarea în perioada maximă de eligibilitate a cheltuielilor FEADR, respectiv 31 decembrie 2025”, se arată într-un comunicat al MADR, remis AGRO TV.

Decizia a fost luată în baza legislației europene care prevede extinderea cu încă doi ani a perioadei inițiale de implementare a PNDR care expira la 31 decembrie 2023, dând astfel posibilitatea autorităților romane să efectueze plăti  și după sfârșitul acestui anDin datele deținute de AFIR, în prezent sunt în derulare 3269 contracte finanțate prin PNDR 2014-2020, aflate în diferite stadii de implementare. Prin prelungirea duratei de execuție a proiectelor, numărul investițiilor realizate prin  PNDR și gradul absorbției de fonduri europene alocate României vor crește, precizează oficialii.

Prelungirea duratei de execuție a contractelor de finanțare după data de 31.12.2023 se va realiza cu condiția ca stadiul implementării proiectului să fie de minimum 30%, demonstrat prin  plățile efectuate de către AFIR și/sau plățile beneficiarilor către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări.

Prelungirea duratei de execuție se poate acorda pentru o durată de maximum 1 an cu posibilitatea extinderii, dacă este cazul, până la data de 31 decembrie 2025, în funcție de stadiul de realizare a proiectului şi a fezabilității încadrării în termenul final de eligibilitate a cheltuielilor, cu respectarea condițiilor procedurale prevăzute pentru aprobarea prelungirii duratei de execuție (condițiile pentru beneficiarii care au primit avans și plată penalități). 

Pentru alte contracte încheiate în baza alocării 2014-2020 (cu excepția tranziției) aferente sub-măsurilor 6.1,9, 16 și cele încheiate în cadrul LEADER a căror durată de execuție aprobată a fost mai redusă față de termenul procedural,  prelungirea se poate acorda până la împlinirea celor 2, 3 sau 5 ani de execuție conform procedurilor în vigoare.