Chestiunea legată de primele de asigurare pentru fermieri și măsurile de sprijin oferite în această privință se află de multă vreme în prim-planul preocupărilor tuturor actorilor din sectorul agricol.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat miercuri, pe site-ul instituției, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-31 „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare” din Planul Strategic PAC 2023 – 2027.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin această intervenție este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării).
Potrivit prevederilor din Ghidul solicitantului, riscurile eligibile pentru acesarea intervenției DR-31 sunt următoarele:
– fenomene climatice nefavorabile, precum secetă, arșiță, inundații, grindină, îngheț, furtună, vijelie, ploi torențiale, tornade, uragane sau ploi excesive și de lungă durată;
– incendii;
– organisme dăunătoare plantelor.
Ghidul consultativ poate fi accesat pe site-ul AFIR la linkul: https://stportalafirprod.blob.core.windows.net/media/media/l4cfbhvz/ghid-solicitant-dr_31-consultativ-11112026.pdf .
Perioada de consultare publică este 11.11-2.12.2026, dată până la care toți cei interesați pot transmite propuneri.


