”Apa e neagra! Dezastru ecologic!” Un cercetator trage semnalul de alarma

41
”Apa e neagra! Dezastru ecologic!” Un cercetator trage semnalul de alarma

Dezastru ecologic! Imagini șocante în apele din județul Iași! Cercetătorul ieșean Silviu Gurlui atrage atenția asupra faptului că sunt foarte mulți pești morți. Pe pagina sa de socializare acesta a dat detalii. 
 
“Apa e neagră. Malurile sunt albe cu pești morți. Dezastru ecologic. Bahluiul miroase și poartă mai la vale, spre Jijia, peștii morți, gunoaie, lucruri încă neidentificate. Apoi se varsă în Jijia. După ce se amestecă, alți pești la vale pe ambele maluri zac. Miros puternic de hoit. Mai la vale de un pod, 10-15 oameni culeg peștii mai mari în numeroși saci.
 
Peisajul alăturat care te mâhnește a început în toată splendoarea de ieri de la ora 6 dimineața. Primii căzuți au fost peștii mari de peste 3 kg. Erau amețiți, se zvârcoleau și începeau să fie colectați de localnici. Și au curs apoi în valuri. Astăzi, malurile sunt pline pline de pești mai mici. Stau ciorchine, stau lipiți, sunt peisaje pe care trebuie să nu le mai văd. Pescarii din zonă acuzau mirosuri specifice și poluare majora. 
 
Nu trebuie să spui nimic decât să privești zona de amestec a Jijiei cu Bahluiul. Jijia nu pare poluată. În schimb, greu de spus ce se întâmplă după ce primește “apa proaspătă de Bahlui”.
 
Chem autoritățile să ia măsurile ce se impun. Înțeleg că anul trecut s-ar fi întâmplat ceva asemănător.
 
Nu am sa fac un circ din faptul că am fost și amenințat cu o bucată lungă de lemn, că investigam apa. Un om în vârstă, ceva mai violent, a fost oprit cu greu de alți muncitori (care recuperau peștii) să nu mă lovească. Eu m-am prezentat, nu i-am filmat, nu mă interesa nimic altceva. Ar trebui niște scuze de la cei care fac așa fapte de vitejie. Dar sunt obișnuit deja după atâtea aventuri pe câmpurile patriei.” spune Silviu Gurlui. 
 
Corespondent AGRO TV Iași: Daria Diaconiuc