APIA, anunț important crescătorii de animale. Ce se întâmplă cu eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vine, luni, cu o serie de precizări importante pentru crescătorii de animale care au apelat la sprijin financiar prin eco-schemele din sectorul zootehnic aferente Campaniei 2024.

Astfel, reprezentanții APIA reamintesc solicitanților care și-au asumat angajamente pentru eco-schema PD-08 – „Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” că au obligația depunerii până la 31 iulie 2024, a decontului justificativ și a documentelor care atestă îndeplinirea cerinţelor specifice pentru activitatea de creştere şi îngrăşare desfăşurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, efectivele de bovine pentru care s-au asumat angajamente privind eco-schemele PD-07 – „Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și PD-08 – „Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu se respectă condițiile superioare de bunăstare în perioada 01.01.2024 până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată, însă nici nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 278/2024 pentru aprobarea sistemului de sancțiuni aplicabil intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2024.

Totodată, APIA atrage atenția că solicitanții eco-schemei PD-27 – „Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate” care nu au declarat în cererea de plată codul exploataţiei cu RO ANSVSA amplasată pe păşune au obligația depunerii formularului de modificare tip M5, prin care vor completa acest cod al exploataţiei în care sunt transferate animalele pe perioada de pășunat.