Situație fără precedent la APIA Harghita! Ce au pățit fermierii

O situație fără precedent s-a înregistrat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Harghita la încheierea campaniei de depunere a cererilor pentru acordarea subvenţiei anuale pentru suprafeţele de teren.
Directorul APIA Harghita, Haschi András, a declarat publicaţiei informatiahr.ro că, începând cu 1 martie şi până la 16 mai, au fost preluate 25.462 de cereri, cu aproximativ 500 mai puţine decât anul trecut și că totuși, suprafaţa totală pentru care s-au depus cererile a crescut cu aproximativ 500 de hectare. În total, în Harghita au fost depuse cereri pentru 182.568 de hectare.
Cauza numărului de cereri scăzut o reprezintă faptul că cei peste 250 de fermieri care şi-au incendiat vegetaţia de pe terenuri în Harghita au pierdut în totalitate subvenţia.
Potrivit lui Haschi András, în urmă controalelor efectuate a fost introdus în sistemul electronic al APIA un aşa-numit cod de sancţiune şi astfel fermierii vinovați de incendieri sunt reperați și eliminati de la subvenție.
„Este pentru prima oară când sunt atât de mulţi fermieri penalizaţi în acest fel şi trebuie luate măsuri ferme pentru ca aceştia să îşi schimbe atitudinea pe viitor”, a spus directorul APIA Harghita.
Reamintim că anul acesta în luna martie, Domokos Szilard, Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, declara că o parte dintre suprafeţele incendiate sunt incluse în situri „Natura 2000” și se găsesc lângă localităţile Miercurea Ciuc şi Misentea.

Related Articles