ASTĂZI la MADR: Se negociază noul program pentru LEGUME în spații protejate

11
ASTĂZI la MADR: Se negociază noul program pentru LEGUME în spații protejate

Noul program de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate anunțat de ministrul agriculturii este tot mai aproape să se concretizeze. Astăzi are loc o primă întâlnire, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu reprezentanții fermierilor, pentru a începe negocierile privind ajutoarele de minimis acordate în acest an.

”Este vorba de un nou program al legumiculturii românești, dedicat doar legumelor cultivate în spații protejate. Avem 88 milioane de euro bani disponibili pentru România pentru tot ce înseamnă ajutor de minimis – bazna și mangalița, apicultură, legume cultivate în spații protejate și plante aromatice. Vedem care va fi suma alocată pentru legumicultură. Important este că se continuă un program de finanțare și pentru horticultură și sperăm că vom atrage cât mai mulți bani pentru acest sector

Este o primă rundă de discuții. Vreau să îi mulțumesc domnului ministru Nechita Adrian Oros și conducerii Ministerului că a fost invitat și un reprezentant al micilor fermieri din România”, a precizat președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

AGRO TV vă ține la curent cu toate detaliile de la întâlnirea de la MADR. Până acum, din declarațiile ministrului Adrian Oros, există posibilitatea ca legumele incluse în noul program de minimis să fie cele care sunt incluse și în sprijinul cuplat vegetal – tomate, castraveți, vinete, ardei și varză. Este important de precizat că nimic nu este bătut în cuie până acum, iar aceste detalii se vor stabili la întâlnirea de azi și întâlnirile ulterioare.

Rămâneți pe AGRO TV pentru detalii.