În această perioadă, se desfășoară o serie de controale APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) la apicultorii din județul Iași.
Este vorba despre 238 de crescători de albine care au depus cereri pentru obținerea ajutoarelor financiare acordate apicultorilor în anul 2024, spun reprezentanții APIA de la Iași.
La nivelul național, pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 – ISA – PS 2024 au fost depuse 7.151 de cereri de plată pentru o sumă totală de 86.201.335,49 lei.
Inspectorii APIA se află acum în stadiul de finalizare a verificărilor administrative și de stabilire a cantităților eligibile din punct de vedere administrativ.
După ce sunt verificate dosarele selectate în controlul de management, se stabilesc sumele eligibile după finalizarea verificărilor administrative și a controlului la fața locului.
Aceste sume sunt transmise apoi către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Comitetul de Monitorizare. Instituția va stabili cuantumurile, iar ulterior vor fi autorizate la plată sumele stabilite ca fiind eligibile. Apicultorii vor primi subvențiile până la finalul anului 2024 mai spun cei de la APIA Iași.
Valoarea sprijinului alocat pentru toți beneficiarii din anul 2024 este de 12.163.260 de euro, din care 50% reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar 50%, contribuția României.
De asemenea, mai trebuie precizat că, la Iași, Direcția Agricolă a demarat plățile către apicultorii din Iași care au cerut ajutorul financiar de 25 lei/familia de albine.
„Schema de ajutor de stat este pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023, în sectorul apicol, având în vedere contextul crizei generate de agresiune a Rusiei asupra Ucrainei. Valoarea totală a acesteia este de 60 de milioane de lei, echivalentul sumei de 12 milioane de euro, iar cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în sumă de 25 de lei, respectiv 5 euro/familia de albine”, mai spun reprezentanții APIA Iași.