Deși suntem abia în luna ianuarie, cireșele au început să apară în tarabele din piețe. Chiar dacă prețul acestora este unul „piperat”, comercianții reușesc să facă vânzare.
Cireșele sunt aduse din Africa de Sud, Chile, Grecia, Turcia, Spania și ajung la prețul de 250 de lei kilogramul prin piețele din București.
„Dacă situația rămâne neschimbată vizavi de măsurile luate de Guvern, mai mult ca sigur că prețurile produselor în piață vor crește în perioada în care vor apărea produsele românești. Pe lângă faptul că prețul de 250 de lei este foarte mare, cred că la mijloc este vorba și de o speculă pe care o întâlnim în piețe”, a spus Dragoș Frumosu, președintele Sindalmenta pentru observatornews.ro.
În vara anului trecut, cireșele românești au fost vândute în piețe cu prețul de 5 – 12 lei kilogramul.