26 de persoane au murit după ce au consumat alcool contrafăcut

2

Consumul de alcool contrafăcut poate avea consecințe devastatoare. O dovedește un caz din regiunea regiunea rusească Orenburg (sud), unde 26 de persoane au murit după ce au consumat alcool contrafăcut, au informat sâmbătă autorităţile locale, potrivit DPA, citată de AGERPRES.
Cazul a apărut în presă în 7 octombrie, iar de atunci numărul victimelor a crescut semnificativ, chiar dacă 28 de persoane par să fi supravieţuit otrăvirii cu metanol. Câţiva dintre cei care au murit recent se aflau deja în comă.

Guvernatorul regional Denis Pasler a lansat un apel urgent către populaţia locală să se abţină de la cumpărarea de alcool, precizând că au avut loc percheziţii pe scară largă la magazinele care comercializează alcool pentru a elimina băuturile nesigure din circulaţie.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate peste 1.200 de sticle, iar șase persoane au fost arestate sub suspiciunea de a fi comercializat alcool contrafăcut şi fără licenţă. Autoritățile bănuiesc că acestea au vândut băutura în principal în oraşul Orsk, din regiunea Orenburg.