Temerile fermierilor români și europeni legate de efectele acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur rămân cât se poate de actuale, mai ales în contextul în care intrarea în vigoare a acestui acord pare că nu mai poate fi împiedicată. În acest context, Parlamentul European încearcă să vină cu anumite mecanisme de protejare a fermierilor, însă lucrurile nu sunt clare nici aici. Europarlamentarul Georgiana Teodorescu avertizează că mecanismul de salvgardare invocat de susținătorii acordului nu oferă, în realitate, protecția promisă agriculturii europene.
Potrivit acesteia, deși Comisia Europeană susține că piața UE poate fi protejată prin activarea unui mecanism de salvgardare în cazul unor importuri masive la prețuri foarte mici din Mercosur, condițiile concrete fac acest instrument inaplicabil pe termen scurt.
”În ceea ce privește mecanismul acesta de salvgardare privind Mercosur, ei zic că gata, sunt la adăpost fermierii români, dacă piața europeană va fi invadată de produse la prețuri mult prea mici care vin din Mercosur se poate activa mecanismul de salvgardare și se poate opri. Eu vă spun un lucru foarte adevărat din acest mecanism de salvgardare, pe care ei nu vor să-l spună. E prevăzută acolo o condiție în care se spune că pentru a putea declanșa mecanismul de salvgardare, e nevoie să se depășească un procent de 5% raportat la media pe ultimii trei ani în ceea ce privește importurile, prețurile. Adică să ai un termen de comparație. Dacă depășești cu mai mult de 5%, atunci poți să spui că e în pericol agricultura europeană și poți să oprești Mercosur.
Problema e că acei trei ani din urmă la care te poți raporta, nu sunt trei ani de dinaintea încheierii acordului, sunt trei ani din acord. Adică trei ani de aceleași condiții. Altfel spus, de acum și până peste trei ani, orice s-ar întâmpla pe piața europeană din cauza produselor care vin din țările Mercosur, noi nu putem să declanșăm mecanismul de salvgardare, pentru că nu avem acei trei ani la care să ne raportăm. Aceasta este realitatea”, a precizat Georgiana Teodorescu, într-o intervenție difuzată în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, la AGRO TV.
În opinia eurodeputatei, acest detaliu este esențial, dar este evitat în comunicarea publică oficială. Ea susține că, în intervalul imediat următor intrării în vigoare a acordului cu Mercosur, fermierii europeni ar putea fi expuși unui aflux de produse agroalimentare la prețuri scăzute, fără posibilitatea unei reacții rapide din partea Uniunii Europene.
De cealaltă parte, europarlamentarul Ștefan Mușoiu a transmis că, în opinia sa, informația furnizată de europarlamentarul AUR este una falsă. Totuși, acesta a admis că formularea din documentele aferente acordului este interpretabilă și a precizat că va solicita de urgență clarificări oficiale de la Comisia Europeană.
”Este interpretarea dumneaei, n-am cum să răspund la această afirmație. Eu pot să comentez doar că informația este falsă, în opinia mea. Promit că revin în 24 de ore către AGRO TV cu o informație clară din document, care să ateste cele spuse de mine. (…) Este adevărat, poate fi interpretabil pentru cineva care nu are cunoștințe juridice. În opinia mea, nu are sens să ne raportăm la 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului. O să cer mai multe detalii direct la Comisia Europeană, cu privire la interpretarea corectă din punct de vedere juridic a acestei formulări”, a precizat europarlamentarul PSD.


