În scurt timp, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va începe controalele pe teren, iar fermierii care nu respectă regulile la care s-au angajat când au depus cererea unică de plată vor fi sancționați. Potrivit unui director județean APIA, printre cele mai frecvente probleme întâlnite în fermele controlate sunt cele legate de gunoiul de grajd.
Depozitarea gunoiului de grajd trebuie făcută în anumite condiții, în acord cu normele de mediu. Totuși, există numeroși fermieri care nu respectă aceste reglementări, atrage atenția Ovidiu Săvâșcă, director APIA Mureș.
”Sunt probleme pe zona de zootehnie la depozitarea gunoiului de grajd. E o chestiune relativ mai nouă, de câțiva ani în coace, unde conform regulamentelor europene și a normelor de condiționalitate pe care trebuie să le respecte fermierii, există o cerință statutară din management care impune fermierilor care au de la 8 UVM în sus să dispună de capacități de stocare a gunoiului de grajd. Există o normă de mediu universal valabilă în Uniunea Europeană, în care se merge pe această protecție a solului și a apei”, a precizat Ovidiu Săvâșcă, la o televiziune locală.
Concret, fermierii trebuie să depoziteze gunoiul de grajd pe o platformă individuală impermeabilă sau pe o platformă comunală de gestionare a gunoiului de grajd, cu obligația de a asigura și colectarea fracției lichide (a dejecțiilor lichide și a apei de precipitații care spală depozitul de gunoi de grajd). Platforma poate fi construită din beton sau din folii impermeabile. Depozitarea gunoiului de grajd direct pe sol este interzisă.
Potrivit APIA, nerespectarea normelor în ceea ce privește gunoiul de grajd poate genera sancțiuni pentru plățile directe ale fermierilor în cauză. Sancțiunile variază între 1% și 15% din valoarea subvenției, însă pot ajunge și la 100% din dreptul la plată în caz de repetiție.


