Banii europeni prin GAL-uri, aproape epuizați! Unde mai pot găsi fermierii finanțare

Fondurile europene disponibile prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt aproape epuizate în numeroase regiuni ale țării, după ce majoritatea organizațiilor au lansat deja primele sesiuni de depunere a proiectelor. Cu toate acestea, mai există zone în care fermierii și antreprenorii din mediul rural pot găsi oportunități de finanțare.

Potrivit consultantului în fonduri europene Cosmin Măglaș, invitat în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, aproximativ 80% dintre GAL-uri și-ar fi epuizat deja fondurile, iar jumătate dintre acestea au lansat inclusiv a doua sesiune de depunere a proiectelor.

Situația diferă însă de la o regiune la alta, iar în anumite județe mai există posibilitatea accesării unor finanțări.

„În Bihor este un GAL lângă Salonta care nu a lansat nicio măsură. În Giurgiu sunt două GAL-uri care au lansat doar măsurile pentru public. În Ilfov, la fel. Deci partea de Bărăgan încă s-ar putea să mai aibă niște măsuri”, a explicat Cosmin Măglaș, în cadrul emisiunii AGRO TV.

În schimb, consultantul susține că în Oltenia și Muntenia fondurile ar fi fost consumate în proporție de 80–90%. În Moldova, unele GAL-uri din județele Iași și Bacău au ajuns deja la a doua sesiune de depunere, în timp ce în Botoșani și Suceava mai multe apeluri s-au închis după epuizarea bugetelor.

O situație similară este semnalată și în Transilvania, unde numeroase GAL-uri au finalizat deja inclusiv a doua rundă de finanțare. În județul Bistrița-Năsăud, de exemplu, GAL Ținutul Haiducilor a încheiat a doua sesiune destinată investițiilor neagricole.

Fermierii și antreprenorii care vor să acceseze fonduri europene prin GAL-uri trebuie să verifice situația din zona în care își desfășoară activitatea, deoarece fiecare grup gestionează propriile intervenții, bugete și perioade de depunere a proiectelor.

Related Articles