Bărbat găsit mort după un incendiu de vegetație

1

Un bărbat a fost găsit decedat pe un teren pe care a avut loc, marţi, un incendiu de vegetaţie uscată, în Cartierul Driglovăţ, din Reşiţa, informează AGERPRES.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, incendiul de vegetaţie uscată s-a propagat apoi spre o locuinţă din apropierea terenului afectat.

Pentru stingerea focului, la faţa locului au intervenit trei echipaje ale pompierilor militari din Reşiţa cu autospecialele din dotare.