Fermierii români se confruntă cu o nouă problemă pe piața cerealelor. De această dată, nu este lipsa producției, ci dificultatea de a transporta marfa către Portul Constanța. Camioanele sunt tot mai greu de găsit, transportul feroviar are o capacitate limitată, iar nivelul scăzut al Dunării complică și mai mult situația.
Problema a fost discutată în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, unde invitații au atras atenția că există deja cantități importante de cereale care așteaptă să fie livrate.
Unul dintre fermierii prezenți în emisiune a explicat că, deși mai avea de recoltat peste 100 de hectare de floarea-soarelui, reușea să trimită doar două camioane pe zi către port. Într-unul dintre cazuri, camioanele au așteptat aproape 24 de ore pentru descărcare.
„Sunt în țară zeci de mii de tone blocate, care așteaptă să fie livrate și n-ai cu ce”, a explicat fermierul, subliniind că toate costurile suplimentare de transport se întorc, în cele din urmă, împotriva producătorului agricol, printr-un preț mai mic pentru marfă.
Problema este accentuată și de scăderea numărului transportatorilor mici și mijlocii. Fermierii spun că operatorii care dețineau unul, două sau câteva camioane au început să dispară din piață, pe fondul costurilor tot mai ridicate cu combustibilul, taxele, asigurările și celelalte cheltuieli de exploatare.
În aceste condiții, fermierii se tem că reducerea suplimentară a flotei disponibile pentru transport ar putea crea probleme și mai mari în perioadele de vârf ale campaniilor agricole.
Nici alternativa feroviară nu pare să ofere, în prezent, suficientă capacitate. Numărul de vagoane pentru cereale este extrem de limitat, iar capacitatea de transport pe calea ferată este redusă, spun fermierii. În plus, nivelul scăzut al Dunării limitează și transportul fluvial. Astfel, o mare parte din producția agricolă trebuie transportată către Portul Constanța pe șosea, exact într-o perioadă în care disponibilitatea camioanelor este tot mai redusă.
Situația este cu atât mai complicată cu cât România are în acest an producții mai bune în mai multe regiuni ale țării. Fermierii avertizează însă că o producție bună poate deveni ea însăși o problemă atunci când infrastructura nu poate prelua rapid cantitățile de marfă.


