Home Stiri agricole Bujorul, propus floare națională a României

Bujorul, propus floare națională a României

1,323 views

Bujorul, plantă de o frumusețe deosebită, plină de semnificații în folclorul românesc, a inspirat, de-a lungul timpului, operele a numeroși artiști, el fiind prezent nu doar în literatură, ci și în pictură sau în motivele tradiționale ale portului popular.

Denumirea științifică a genului este Paeonia, face parte din familiaRanunculaceae și cuprinde aproximativ 33 de specii perene, erbacee sau arbustive, originare din Asia, America și Europa, notează prof. dr. Florin Toma în cartea ”Floricultură și Artă florală”. Genul poartă numele lui Paeon, discipol al lui Esculap, zeul medicinei, și amintește, de fapt, de începuturile acestei științei, potrivit prof. dr. Elena Șelaru în volumul ”Cultura florilor de grădină”.

În ”Iliada”, Homer povestește cum Paeon, medic în Olimp, l-a vindecat pe Pluto de rana mortală pe care i-o pricinuise Hercules în timpul războiului troian. Maestrul Esculap, invidios pe discipolul său pentru această vindecare miraculoasă, a plănuit moartea acestuia, întâmplarea reprezentând, se pare, și primul exemplu de gelozie profesională din istorie. Numai că n-a fost să fie așa, căci Pluto l-a salvat pe Paeon, în semn de recunoștință, transformându-l într-o plantă, bujorul, folosit și în zilele noastre pentru vindecarea multor boli.

În cultura orientală chineză, bujorul este considerat regele florilor, iar în Japonia nu putea fi cultivat în grădina proprie decât de către familiile înstărite. În Europa, a fost de multe ori asemănat cu trandafirul, fiind chiar apreciat în plus, datorită lipsei spinilor de pe tulpină. Având în vedere această asemănare, dar și multiplele sale virtuți, bujorului i se mai spune și ”Trandafirul Maicii Domnului”.

Bujorul crește spontan în țările cu climat temperat din emisfera nordică. Dintre speciile erbacee, cele mai răspândite sunt Paeonia officinalis L., Paeonia lactiflora Pall. și Paeonia tenuifolia L., iar dintre speciile arbustive, cea mai cultivată este Paeonia suffruticosa Andr., notează prof. dr. Florin Toma.

Paeonia officinalis este originară din centrul, sudul și vestul Europei. Este cultivată de foarte multă vreme și apreciată pentru calitățile sale medicinale. Crește în tufe bogate, cu înălțimea și diametrul de 40-60 cm, formate din lăstari și frunze mari, de culoare verde. Lăstarii sau tulpinile florale, neramificate, au în vârf flori mari, solitare, cu diametrul la deschiderea maximă de 10-12 cm. Florile nu sunt parfumate, dar sunt colorate în diferite nuanțe de roșu sau de roz. Înflorirea are loc în luna mai, început de iunie.

Paeonia lactiflora este originară din China și a pătruns în Europa ca dar oferit împărătesei Josephine Bonaparte de către împăratul Chinei. Grădinarul imperial August Calot a cultivat aceste plante, le-a înmulțit și a creat numeroase cultivaruri, notează prof. dr. Elena Șelaru.Paeonia lactiflora este mai viguroasă decât specia prezentată anterior, cu înălțimea și diametrul tufei de 60-100 cm. Tulpinile sunt ramificate în treimea superioară, având în vârf mai mulți boboci florali. Florile sunt mari, simple sau duble, parfumate și colorate în nuanțe de roz, roșu sau alb. Înflorește tot în luna mai, început de iunie.

Paeonia tenuifolia este originară din Europa, fiind întâlnită pe pajiștile însorite din zona de stepă sau a pădurilor de stejar. Specia este întâlnită și în flora spontană din țara noastră și a fost declarată, alături dePaeonia peregrina, monument al naturii ocrotit prin lege. Este cunoscută și sub numele de ”bujor cu frunze înguste”. Tulpinile florale nu sunt ramificate și au înălțimea de la 10 până la 50 cm, purtând în vârf o floare mare, simplă, colorată în roșu-purpuriu sau roșu-cărămiziu. Înflorește mai timpuriu, în aprilie-mai. (Integral pe AGERPRES)