Cadavru găsit într-un geamantan la marginea satului

Un geamantan în care se afla un cadavru a fost găsit, luni seară, pe marginea unui drum sătesc din comunca Pungeşti, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

„La data de 15.07.2024, ora 21,27, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din satul/comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, cu privire la faptul că, în vecinătatea unui drum sătesc din Pungeşti, pe marginea drumului, se află un geamantan în interior căruia se află cadavrul unei persoane necunoscute, de sex masculine”, se arată într-un comuncat al IPJ Vaslui.

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din cadre ale Poliţiei Municipiului Vaslui, Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, coordonată de inspectorul şef al IPJ Vaslui. De asemenea, echipa de cercetare a fost însoțită de procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii identităţii persoanei decedate și a împrejurărilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispuse măsurile legale.