Când lansează AFM noua sesiune de instalare a panourilor fotovoltaice

8

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) urmează să lanseze anul acesta noi programe pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Primul dintre acesta va fi lansat în luna iunie, potrivit celui mai recent calendar publicat de instituție.

Concret, acest program va fi destinat unităților de cult și asistență socială, având un buget de 250 de milioane de lei. Sesiunea de depunere a dosarelor va fi cuprinsă între 17 iunie și 19 iulie 2024. Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului.

În ceea ce privește programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, momentan nu există o dată concretă de lansare. Potrivit celor mai recente declarații ale președintelui AFM, Laurențiu Neculaescu, obiectivul instituției este de a lansa programul în luna iunie, anul acesta.

Instalatorii validați în ediția precedentă vor rămâne valabili și pentru sesiunea de anul acesta, iar bugetul va fi mai mare decât anul trecut, ajungând la 2 miliarde de lei pentru persoane fizice.

Mai multe detalii despre Casa Verde Fotovoltaice puteți citi aici: Când se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 și care sunt condițiile!

În ceea ce privește restul calendarului anunțat de AFM, vor fi lansate următoarele programe:

  • Martie – programul Rabla Clasic (300 milioane de lei) și programul Rabla Plus (1 miliard de lei);
  • Aprilie – programul Apă Canal (1,5 miliarde de lei);
  • Mai – programul Fabrici de Reciclare prin PNRR (1.092.102.000 lei).