Cand va fi platita subventia de 7.000 EURO – Anuntul lui Adrian Oros

8
Cand va fi platita subventia de 7.000 EURO – Anuntul lui Adrian Oros

Adrian Oros, anunț despre subvenția pentru micii fermieri prin Măsura 21! Potrivit ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, bugetul de 150 de milioane euro este suficient încât să ajungă pentru toți solicitanții. Astfel, șeful MADR a infirmat zvonurile apărute în presă, cum că subvenția se va acorda pe modelul „primul venit, primul servit”.

”Numărul de cereri nu va depăși plafonul alocat, ne-am asigurat de acest lucru. Este o intoxicare de câteva săptămâni, am văzut că mulți sunt deranjați că reușim să plătim aceste scheme de sprijin pe care le-am făcut împreună cu tot ce înseamnă mediul asociativ.

Am găsit sumele, 150 de milioane, bani europeni, cu permisiunea Comisiei. Am identificat 150 de milioane, restul i-am primit de la bugetul de stat și am făcut scheme de compensarea a pierderilor pentru aceste sectoare de activitate unde am considerat împreună cu mediul asociativ că au fost înregistrate pierderi.

Modul e repartizare a acestor scheme, numărul de animale, au fost gândite, împreună cu cei din mediul asociativ după zeci de întâlniri. Noi vom primi toate cererile și le vom analiza, ca și la secetă unde au fost mult mai multe solicitări dar unele nu au fost reale”, a precizat ministrul Adrian Oros în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul MADR.

Șeful MADR le-a amintit fermierilor că mai au timp până pe 23 octombrie să depună cererile pentru a primi subvenția de criză. De asemenea, acesta a subliniat că banii vor ajunge în conturile fermierilor în săptămânile următoare, după controlul administrativ.

”Pentru sectorul bovine, fermele sub 90 de capete s-au depus până acum 42.366 de cereri; pentru sectorul ovine/caprine 37.349 de cereri și pentru sectorul vegetal legume/fructe 43.158 de cereri, care vor fi onorate în săptămânile următoare, după ce se va termina și controlul administrativ”, a mai precizat Adrian Oros.

Reamintim fermierilor că cererea pentru subvenția prim Măsura 21 poate fi depusă și online sau prin fax.