Când vor primi fermierii români subvenții la nivelul celor din Europa – Răspunsul MADR

Discuțiile legate de nivelul subvențiilor pe care le primesc fermierii români, în comparație cu cei din celelalte state membre ale Uniunii Europene, au prins din nou contur în spațiul public, după declarațiile recente ale mai multor europarlamentari români proaspăt aleși. Deși se vorbește de ani buni despre convergența subvențiilor, aceasta nu a devenit realitate nici în actuala Politică Agricolă Comună (PAC).

În acest context, secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Adrian Pintea, spune că subvențiile fermierilor români nu au cum să ajungă la nivelul altor state europene mai devreme de 2027, când se va încheia actuala PAC. Ce se va întâmpla mai departe de acel termen, va depinde de abilitatea europarlamentarilor și guvernanților români de a negocia condițiile pentru viitorul exercițiu financiar.

”Atunci când România a intrat în Uniunea Europeană, în 2007, în momentul în care s-au făcut calculele formelor de sprijin și a sumei de bani pe care o primești ca stat membru, s-a făcut după anumite statistici: producția din ultimii trei ani, contribuția fiecărui stat membru, au fost mai multe criterii. Nouă, la vremea respectivă, acolo ne era locul.

Eu sunt convins că se va ajunge, dar să spun eu acum că începând cu 2025-2026, nu. Cel puțin până în 2027, părerea mea este că nu se va aplica, având în vedere că este o Politică Agricolă Comună aprobată. Categoric că se poate amenda de către europarlamentari. Este un lucru bun că politicienii români fac lobby pe lângă Comisia Europeană, pentru a ajunge și noi la nivelul plăților pe care le acordă alte state membre”, a explicat Adrian Pintea, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.