Care este orașul cu cel mai scump coș alimentar din țară

3

Alimentele s-au scumpit de la o zi la alta, pe baza inflației, lucru simțit în buzunarele românilor, precum și în coșul de cumpărături. Cheltuielile au devenit tot mai mari, iar coșul de cumpărături tot mai gol.

În acest context, conform analizei hotnews.ro, în luna noiembrie anul trecut, Bucureștiul, Zalău, Alba Iulia și Timișoara se evidențiază ca fiind cele cu cel mai scump coș alimentar din țară, în timp ce Constanța, Slobozia și Iași sunt printre cele mai accesibile. Analiza se bazează pe datele privind alimentele de bază și nivelul salariilor, furnizate de Institutul Național de Statistică. 

În calcul au fost luate următoarele produse de bază: cartofi, fasole uscată, ceapă uscată, varză de toamnă, carne de porc, usturoi uscat, morcovi, mere, lapte de vacă, brânză telemea de oaie și ouă.