Ce se mai întâmplă cu programul Casa Verde Fotovoltaice – comunicat de ULTIMĂ ORĂ de la AFM

Pentru cei care au reușit să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice, în zecile de secunde avute la dispoziție la ultimul apel lansat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), lucrurile nu se opresc aici.

Urmează o altă perioadă destul de îndelungată de așteptare, în care le sunt analizate dosarele în vederea aprobării finanțării, iar apoi va trebui să se încarce cu răbdare până când firmele acceptate în program vor ajunge să le instaleze efectiv panourile fotovoltaice.

Administrația Fondului pentru Mediu vine însă cu o veste bună pentru o parte din beneficiari: încă 19.352 de dosare au fost aprobat în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, din care 18.730 pentru persoane fizice și 622 de dosare depuse de unitățile de cult.

Potrivit unui comunicat al instituției remis miercuri redacției AgroTV, noile liste au fost avizate în cadrul ședinței Comitetului de Avizare din AFM, iar finanțarea acordată este de maximum 30.000 de lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția contribuției proprii a beneficiarului de 3.000 de lei.

Listele dosarelor aprobate în cadrul acestui program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024”, se precizează în comunicat.