Casa Verde Fotovoltaice, mesaj de ULTIMĂ ORĂ de la AFM: ”Avem banii!”

Aproape 90.000 de români s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a beneficia de sprijinul pus la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Mulți dintre aceștia ar fi putut avea, deja, instalațiile fotovoltaice montate în gospodărie, însă programul a fost blocat printr-o decizie a Curții de Apel Oradea.

Astăzi, la mai bine de o lună de la decizia instanței, situația nu pare a fi mai aproape de a fi soluționată și nu există nicio informație concretă referitoare la posibila dată când programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi reluat. 

”Din păcate, suntem în aceeași situație, cu programul suspendat. Administrația Fondului pentru Mediu a întreprins toate demersurile pentru deblocarea programului, am făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, am notificat de vreo 2-3 ori și Curtea de Apel Oradea pentru a transmite cu celeritate dosarul spre Înalta Curte, pentru a primi un termen cât mai rapid de soluționare a acestei situații. Deocamdată nu avem un termen stabilit, însă așteptăm și noi ca ÎCCJ să stabilească un termen pentru acest recurs, astfel încât cele aproape 90.000 de familii să beneficieze de finanțarea gândită de către AFM”, a precizat președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu la DC News.

În ceea ce privește suspiciunile cum că AFM și-ar fi dorit, de fapt, blocarea programului, pentru că nu ar avea banii necesari pentru derularea lui, șeful AFM a infirmat categoric această ipoteză. Potrivit lui, AFM are întreaga sumă necesară pentru implementarea Casa Verde Fotovoltaice 2023 și speră ca programul să fie deblocat cât mai repede.

”Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție cu autofinanțare. Noi nu luăm bani de la bugetul de stat. Programele pe care noi le lansăm sunt programe finanțate din banii noștri; dacă nu avem sursa bugetară, nu putem să lansăm programe. Banii există, îi avem, sunt la dispoziția noastră, doar că vrem să se soluționeze într-un fel ca să putem să deblocăm cei 90.000 de participanți. Noi avem banii, nu ne ducem la Ministerul de Finanțe să cerem banii pentru Casa Verde Fotovoltaice. Cred că cetățenii au văzut deschiderea noastră spre corectitudine și spre un program eficient. Nu cred că cineva ne bănuiește că am avut vreo înțelegere cu Curtea de Apel Oradea ca să ne suspende programul. E de noaptea minții așa ceva. Noi am depus toate eforturile ca acest program să se deruleze repede, cetățeanul să beneficieze de acest program într-un mod transparent și eficient”, a mai subliniat Neculaescu.

Related Articles