Evident că pentru a înființa culturi de rapiță, floarea soarelui, porumb, sorg este necesară achiziția de sămânță hibridă, certificată. Utilizarea de sămânță salvată, în cazul acestor specii, este cunoscut a fi mai mult decât nerecomandată.
Pentru speciile alogame importante: grâu, orz, triticale, soia, mazăre avem opțiunea de a folosi parte din recolta proprie ca sămânță pentru cultura următoare. Reușim să facem economii importante -costul semințelor fiind mai redus comparativ cu situația în care am fi achiziționat sămânță certificată.
Există și multe situații când fermierii, de la bun început, au planificată producerea de sămânță proprie, acordă atenția cuvenită lotului semincer respectiv, au utilajele pentru condiționare și fie că certifică oficial sau pentru consum propriu sau nu certifică deloc – consideră acele semințe ca fiind la nivelul de calitate de sămânță certificată.
Întrebarea care se pune este: cultura înființată cu sămânța proprie va avea aceiași producție la hectar și calitate ca o cultură înființată cu sămânță certificată, achiziționată, produsă de firme specializate?
Se justifică economia astfel obținută asumându-ne riscurile ce pot apărea?
Să menționăm câteva:
- Folosind o generație mai îndepărtată de sămânța certificată, anume peste generațiile C1, C2, va apărea riscul de deteriorare a calității genetice prin segregare, prin impurificare. Greu de cuantificat care sunt pierderile de recoltă datorită acestui factor. Dar știm că există și ne poate afecta.
- Reușim cu sămânța proprie să obținem o cultura liberă de boli? Urmărim mai ales primele faze – după germinare. Sunt boli care se transmit prin semințe și pot fi combătute prin lucrări de eliminare a plantelor afectate din loturile semincere, prin tratamente pe semințe care să fie cu doza recomandată și uniform aplicate. În funcție de cum controlăm aceste aspecte avem răspunsul la întrebare și putem lua decizii. Semănăm ce avem sau cumpărăm.
- Avem uniformitate la răsărire folosind sămânța proprie? Răsar toate plantele în același timp?
În special la grâu, unde apar decalaje și din cauze care nu țin de semințe: patul germinativ neuniform, umiditate de răsărire neuniformă, această dezvoltare „în trepte” a plantelor poate avea efecte negative în dezvoltarea ulterioară a lanului. Pe acest fond, concurența dintre plante poate duce la dezvoltarea unui număr mai mare de frați infertili, cu efect direct într-o producție mai mică.
De cele mai multe ori sămânța proprie este ne-calibrată, conține atât boabe mari, cât și boabe medii și mici. În funcție de mărimea lor, vor avea momente de răsărire diferite și, coroborat cu factorii menționați anterior, va duce la neuniformitate.
Fermierii au experiență în utilizarea de sămânță proprie. În contextul toamnei 2023 vor lua decizii pentru a crește suprafețele cu astfel de semințe. Pentru cât de mare va fi creșterea, recomandăm a se avea în vedere și riscurile menționate mai sus.
Un alt aspect al deciziei privind semințele este alegerea soiurilor/hibrizilor, într-un cuvânt a geneticii. Ce caracteristici trebuie să aibă soiurile/hibrizii, ce mix facem între ele, astfel încât genetica să contribuie la reducerea costurilor ?
Genetica disponibilă astăzi în România este generoasă – atât pentru numărul de varietăți, cât și pentru diversitate a caracteristicilor. În alegerea varietății va continua să prevaleze – ca și criteriu determinant – istoricul din fermă. Acele produse care în decursul anilor au fost mai stabile vor avea ponderea majoritară pentru anul de recoltă 2024. La acestea nu ar trebui să recurgem la reduceri de costuri -prin alocare de suprafață mai mică pentru că sunt scumpe. Și-au dovedit eficiența și merită a fi folosite. Cu o mențiune: atenție la boli. Dacă varietatea a suferit atac de boală în cultura ultimilor 2 ani, înseamnă că pachetul ei genetic de toleranță la boli nu mai face față noilor versiuni de boală.
Astfel am identificat o primă caracteristică de interes: stabilitatea de-a lungul mai multor cicluri de producție. Avem o propunere si pentru mix: să fie majoritare în fermă.
O a doua caracteristică este maturitatea. Nu insistăm pe acest subiect. Este clar pentru fiecare agricultor că o eșalonare pe maturități ajută la o mai bună și ușoară efectuare a lucrărilor pe vegetație și în plus împarte riscurile de fenomene climatice dăunătoare pe diferite faze de dezvoltare a plantelor. Recomandarea rămâne aceiași ca întotdeauna: folosiți cel puțin două maturități pe specie.
O caracteristică permanent pusă în față de producători este productivitatea – cât de mare este potențialul de producție la hectar pentru varietatea respectivă. Și de regulă, produsele de top sunt produsele noi, care beneficiază de cele mai recente inovații/dezvoltări din genetică. În mod normal ponderea în mix-ul din fermă poate să ajungă și la 30%, dacă există condiții favorabile pentru a practica o tehnologie intensivă. Cunoaștem că producții apropiate de potențial necesită resurse la nivel maxim, în contradicție cu ce avem propus astăzi : reducerea costurilor.
Recomandarea noastră este ca aceste produse să nu lipsească din planul 2024. Suprafețe cât de mici, cât să fie relevante pentru a face observații pertinente, este necesar a fi alocate acestor varietăți și în plus studiată evoluția lor cu un grad sporit de atenție.
Planul de culturi
Cât de mult este bine să modificăm planul de culturi pentru anul 2024 astfel încât să cheltuim mai puțin, dar să nu afectăm prea mult asolamentul existent ce cuprinde de regulă 4 ani ? Creșterea suprafețelor de cereale păioase este primul gând al fermierilor atunci când doresc economii. Dar cât să creștem ? La ce renunțăm ? Știm că acestea nu sunt foarte pretențioase față de cultura premergătoare, se pot semăna chiar și după porumbul sau sfecla recoltată târziu. Din acest punct de vedere avem posibilitatea de a cultiva păioase pe marea majoritatea a terenului. Nu pot spune care ar fi un procent maxim din suprafață care să fie ocupat cu grâu, orz, triticale. Dar sugerez să se acorde atenție pentru a alege soiuri cu maturități diferite care să asigure eșalonarea lucrărilor. Cunoaștem că avem perioade sensibile, la grâu în special, când intervenția trebuie făcută în cel mai scurt timp și de multe ori e permisă numai în ferestre. Exemple elocvente: tratament fungicid când se constată incidența bolii, sau recoltatul care dacă sunt efectuate cu întârziere cauzează pierderi de producție. Pe o suprafață de grâu mărită, eșalonarea prin maturitatea soiurilor este obligatorie.
Pentru anumite ferme trebuie avut în vedere aspectul logistic de la recoltare. Chiar dacă suntem obișnuiți cu blocajele din perioada recoltării, creșterea suprafețelor de cereale păioase, la nivel de regiune, va intensifica criza și va aduce și în ferma proprie întrebarea – unde depozităm surplusul de marfă ?
O astfel de analiză cu atenție și la aceste 2 aspecte va ajuta decizia de a stabili la cât putem să extindem suprafețele de grâu, orz, triticale. Însă nu trebuie să renunțăm la principiile generale: 1. folosim culturile care au avut istoric bun în fermă și 2. sunt culturi mai sigure.
