Câți bani te costă ca să-ți pui panouri fotovoltaice pe locuință

8

Cheltuielile pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice care să asigure mai bine de 80% din consumul necesar de energie pentru o locuință obișnuită se ridică undeva la 20.000-25.000 de lei, spun specialiștii. Astfel, prin programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii pot să primească aproape întreaga sumă de care au nevoie, în cazul în care nu doresc să-și instaleze un sistem mai complex.

În emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”, directorul general al E-acumulatori, Dan Tudose, a explicat care sunt avantajele unui sistem de panouri fotovoltaice. Potrivit acestuia, o astfel de investiție se amortizează în cinci-șapte ani, prin scăderile din facturi, iar în cazul în care doritorii beneficiază de finanțarea din partea statului prin programul Casa Verde, investiția este amortizată aproape instant.

”Programul anterior reprezenta o finanțare de 90% a unui sistem fotovoltaic, în limita a 20.000 lei. Aceasta era finanțarea maximă pe care o acorda statul. Dacă va crește acest prag până la 25.000 lei, probabil că va fi același procent de 10% care va reprezenta contribuția proprie. Dar acestea sunt praguri maxime; dacă există consum mai mic la locația respectivă, sau se dorește un sistem mai mare, echipamente mai complexe, stocare de energie, stație de încărcare pentru mașini electrice, această cofinanțare poate crește. Este opțiunea fiecăruia ce vrea să facă și câți bani are disponibili.

Din experiența noastră, un sistem de 20.000 de lei, adică 3-4 kW, produce cel puțin 3,5-4 mWh de energie anual. Asta înseamnă că asigurăm mai mult de 80% din necesarul electric al unei locuințe. Ne alimentăm frigiderele, luminile, pompele, încălzire, răcire etc. Dacă avem și pompă de căldură sau mașină electrică, acest sistem de 3-4 kW este insuficient, trebuie să mai adăugăm. Sunt foarte flexibile aceste sisteme, eu zic că subvenția aceasta reprezintă un mare avantaj și toată lumea trebuie să se intereseze și să-și aleagă un instalator serios”, a precizat Dan Tudose pentru AGRO TV.

Interviul complet poate fi urmărit în videoclipul de mai jos, de unde veți afla și la ce trebuie să fiți atenți atunci când vă alegeți o firmă care să vă instaleze aceste panouri fotovoltaice.

video
play-sharp-fill