Câți fermieri mai trebuie să-și primească restanțele de la APIA

amanarea ratelor creditul fermierului APIA

Campania de plată a subvențiilor aferente anului 2024 continuă. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) plătește zilnic între 10 și 17 milioane de euro către fermierii eligibili, însă mai sunt aproximativ 30.000 de beneficiari care încă așteaptă să-și primească banii, a precizat Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, pentru AGRO TV.

”La nivelul anului 2024 au fost undeva la 718.000 de fermieri eligibili. Până în momentul de față, undeva la 680.000 au plata integrală primită. Deci este o diferență de vreo 30.000 care urmează să fie plătiți, chiar și azi s-au făcut plăți în valoare de 12 milioane de euro și cam asta este media zilnică a plăților pe care APIA le face, între 10 și 17 milioane de euro zilnic.

Plata care urmează să fie făcută este ANT-ul, ajutoarele naționale tranzitorii, fie că vorbim de sectorul vegetal sau cel zootehnic. Acestea întotdeauna se plătesc din bugetul anului următor. Urmează să fie aprobate săptămâna viitoare în ședință de Guvern și atunci vor primi și aceste sume, pentru că sunt fermieri care au strict doar ANT, și atunci normal că n-au beneficiat de nicio plată în această campanie. (…) Comisia te obligă să faci plata până la 30 iunie. Acum suntem la mijlocul lunii februarie și peste 90% din fermieri au banii în conturi”, a explicat Adrian Pintea, în emisiunea ”Agricultura Modernă”.

video
play-sharp-fill