Home Viata la tara Câţi români primesc ajutor social, deşi nu vor să muncească

Câţi români primesc ajutor social, deşi nu vor să muncească

1,244 views

Curtea de Conturi recunoaște că se plătesc sume importante de bani către un număr însemnat de oameni care nu vor să muncească.

Agricultorii se plâng din cauza faptului că nu găsesc oameni care să accepte lucrul pe câmp și arată cu degetul către autoritățile locale. Pentru că nu își permit să piardă nici măcar un vot la alegeri, indiferent că sunt locale sau parlamentare, pe primari nu îi doare niciodată mâna atunci când semnează pentru acordarea de ajutoare sociale unor persoane ce refuză să muncească.

“Circa 4% din numărul de persoane beneficiare de venit minim garantat ar fi putut ocupa unul din aceste locuri de muncă pentru muncitori necalificați, având în vedere nivelul redus de pregătire profesională a acestei categorii de beneficiari”, se arată într-un audit al Curții de Conturi.

Raportul acestei instituții arată, dacă mai era nevoie, că România îi susține necondiționat pe cei care vor să nu muncească. În schimb, investitorilor sau tinerilor ce îndrăznesc numai să se gândească că ar putea dezvolta o afacere li se pun beţe în roate până când ajung să renunțe la idee.

“În fiecare din cele opt regiuni existau locuri de muncă vacanțe în anul 2015, iar în situația în care cele 8.014 locuri ar fi fost ocupate, s-ar fi realizat o economie totală la bugetul de stat într-un an în sumă de 23.590 mii lei (suma a fost calculată prin aplicarea la nivelul mediu lunar de 230 lei al venitului minim garantat și a cheltuielilor conexe aferente: taxele poștale -1% și contribuția de asigurări sociale de sănătate -13 lei). De asemenea, dacă aceste persoane ar fi ocupat unul din locurile de muncă vacanțe s-ar fi adus și venituri suplimentare la bugetul general consolidat prin plata contribuțiilor sociale obligatorii. Astfel, în ipoteza că aceste persoane beneficiare de venit minim garantat s-ar fi angajat și ar fi realizat salariul minim pe economie, contribuțiile obligatorii ar fi fost în sumă 558 lei/lună/persoană. Prin urmare, în situația în care un număr de 8.014 beneficiari de venit minim garantat (4% din totalul beneficiarilor apți de muncă) ar fi ocupat un loc de muncă, s-ar fi realizat pe de o parte o economie la bugetul de stat în anul 2015 în sumă estimată de 23.590 mii lei, precum și venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă estimată de 53.662 mii lei”, este concluzia Curții de Conturi.

România avea în urmă cu un an de zile 228.000 de persoane care primeau ajutor social din partea statului.