S-a votat legea! Ce li se interzice crescătorilor de animale de la 1 ianuarie 2027

1

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2027, creşterea şi uciderea animalelor din speciile şinşila şi nurcă în scopul obţinerii şi comercializării blănurilor.

Proiectul, care a fost adoptat cu 217 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi şapte abţineri, completează astfel articolul 22 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.

„Prin excepţie, (…) creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă sunt interzise, începând cu data de 1 ianuarie 2027”, se stipulează în noul act normativ.

Potrivit raportului comisiilor de specialitate, pentru aplicarea acestei prevederi este necesară o perioadă de tranziţie de doi ani, până în 2027, pentru „a răspunde nevoii de predictibilitate economică”, astfel încât deţinătorii fermelor să aibă timp pentru a-şi lichida afacerile, iar angajaţii acestor ferme să își poată găsi alte locuri de muncă.

Tot în raportului comisiilor de specialitate se precizează că acest sector din domeniul creșterii animalelor este redus în România, existând doar două ferme de nurci americane şi mai puţin de 10 ferme de şinşile.

Pentru acest act normative, Camera Deputaţilor este for decizional.