Ce s-a întâmplat cu sacrificările de animale și producția de carne în noiembrie 2020. INS vine cu lămuriri

7
Ce s-a întâmplat cu sacrificările de animale și producția de carne în noiembrie 2020. INS vine cu lămuriri

Sacrificările de animale și producția de carne au crescut la speciile bovine şi porcine în noiembrie 2020, faţă de luna octombrie a aceluiași an, a anunțat luni, 11 ianuarie 2021, Institutul Național de Statistică (INS).

Și asta în condițiile în care la speciile ovine/caprine și păsări, sacrificările și producția de carne s-a diminuat în același interval, potrivit Agerpres.

Față de aceeași lună a anului 2019 s-au înregistrat scăderi la toate speciile de animale şi păsări, atât la sacrificări, cât şi la producţia obţinută, precizează sursa citată.

Concret, în luna noiembrie a anului trecut au fost sacrificate 51.000 de capete de bovine, în creştere cu 8,5% faţă de octombrie 2020, dar în scădere cu 7,3% faţă de noiembrie 2019. Producţia de carne obţinută în noiembrie 2020 de la animalele sacrificate a ajuns la 8.330 tone, faţă de 7.583 tone în octombrie 2020 şi 9.274 tone în luna noiembrie a anului anterior.

Tot în noiembrie 2020 s-au sacrificat 385.000 de capete porcine, cu 10,3% mai multe faţă de luna anterioară şi cu 3,7% mai puţine decât în noiembrie 2019. Producţia de carne de porc raportată a fost de 34.629 tone (31.457 tone în octombrie 2020 şi 35.373 tone în noiembrie 2019).

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS consemnează un total de 321.000 de capete în noiembrie 2020, în scădere faţă de luna octombrie 2020 cu 13,7% şi cu 17,7% faţă de noiembrie 2019. Anul trecut, în luna noiembrie, s-a obţinut o producţie de carne din aceste specii de 4.769 tone, în octombrie 2020 – 5.451 tone, iar în noiembrie 2019 – 5.569 tone.

Aceleași date ale INS relevă că sacrificările de păsări au totalizat în noiembrie 2020 mai bine de 23,62 milioane de capete, iar producţia de carne obţinută a fost de 40.086 tone. În octombrie 2020 au fost sacrificate 25,23 milioane de păsări (43.143 tone producţia de carne), iar în noiembrie 2019 au fost 23,91 milioane de păsări sacrificate şi o producţie de carne de 42.342 tone.

Greutatea medie în carcasă consemnată în luna noiembrie a anului trecut a fost de 163,3 kilograme la bovine, 89,9 kilograme la porcine, 14,9 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.

Sursă foto: Pixabay. Caracter ilustrativ