Marcel Ciolacu anunță o „formulă echitabilă” pentru fermierii români

2

Comisia Europeană va veni în sprijinul fermierilor români cu un nou ajutor financiar, acordat „pe baza unei formule echitabile”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, după întrevederea avută vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans.

„Fermierii români vor primi un nou ajutor financiar din partea Comisiei Europene, pe baza unei formule echitabile! Acesta este unul dintre rezultatele discuției pe care am avut-o astăzi cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans. De asemenea, i-am mulțumit domnului Timmermans pentru sprijinul puternic al socialiștilor europeni în ceea ce privește aderarea României la Schengen și mă bucur să constat că această susținere rămâne la fel de fermă din partea familiei noastre europene”, a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe pagina sa Facebook.

Acesta a adăugat că i-a transmis oficialului European că „PSD va asigura implementarea integrală a PNRR și va continua efortul pentru sprijinirea Ucrainei și Republicii Moldova”.

„PSD și-a asumat responsabilitatea guvernării pentru a oferi stabilitatea de care are nevoie România. Astăzi, împreună cu domnul Timmermans și colegii noștri din PSD, vom sărbători 130 de ani de social-democrație în România!”, a mai scris Marcel Ciolacu.