S-a dat alarma: Cocktailuri toxice de pesticide în merele din Europa!

În contextul extrem de tumultuos legat de semnarea acordului UE-Mercosur, un raport publicat joi de mai multe organizații non-guvernamentale reclamă descoprirea unor cocktailuri de pesticide cu un potențial toxic foarte ridicat în merele din Europa, informează AFP, citată de AGERPRES.

În raportul PAN Europe, o coaliție de ONG-uri care se opun pesticidelor, se arată că au fost analizate aproximativ 60 probe de mere, achiziționate aleatoriu din 13 țări europene, printre care și mari producători precum Polonia, Italia, Franța și Spania.

În urma analizelor efectuate, reprezentanții PAN Europe au constatat că 85% din probe conțineau reziduuri multiple de pesticide, în unele probe descoperindu-se chiar până la șapte reziduuri diferite de pesticide.

Mai mult, în 71% din cazuri au fost găsit pesticide clasificate printre cele mai toxice din Uniunea Europeană, cele care se încadrează în categoria „candidaților la înlocuire” și pe care UE ar dori să le elimine cât mai curând posibil, avertizează organizațiile care au întocmit raportul.

Totodată, 64% din probe conțineau cel puțin un „poluant etern” din categoria substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate – PFAS, acele substanțe chimice omniprezente în viața noastră de zi cu zi și foarte persistente în mediu.

Deși reziduurile de pesticide sunt permise în Uniunea Europeană sub anumite limite, ceea ce denunță organizațiile este „efectul de cocktail” al acestora, atunci când consumatorii sunt expuși la un amestec de mai multe pesticide în același produs.

Martin Dermine, unul dintre reprezentanții PAN Europe, a criticat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pentru că a evaluat pesticidele separate, fără să ia în considerare și impactul „expunerii multiple” la o serie de substanțe.

„În acest raport, arătăm că 85% dintre mere conțin mai multe reziduuri și nu știm dacă sunt sigure pentru consum”, spune Martin Dermine, menționând riscurile potențiale de cancer sau infertilitate.

Reprezentanții PAN Europe afirmă că, dacă aceste mere ar fi vândute ca alimente procesate pentru bebeluși, 93% dintre mostre ar fi respinse, deoarece nivelurile de pesticide ar depăși limitele stabilite pentru copiii sub trei ani, așa cum sunt ele prevîzute de legislația europeană, ce-i drept, una mai strictă în ceea ce privește produsele destinate bebelușilor, pentru a le proteja dezvoltarea.

PAN Europe recomandă cumpărarea merelor organice sau curățarea merelor cultivate convențional înainte de a le consuma.

Merele sunt cele mai cultivate fructe din Uniunea Europeană, în special în Polonia, Italia și Franța, numărându-se, alături de banane, printre fructele preferate ale europenilor.

În același timp însă, merele se numără și printre fructele cel mai intens tratate cu pesticide pentru a combate boli precum rapănul mărului, principala boală fungică care afectează merii. Potrivit AFP, peste jumătate din numeroasele tratamente anuale cu pesticide, în medie 35, sunt efectuate pentru a combate această boală.

Related Articles