Conferința internațională “Inovații în ameliorarea plantelor – Știință, Reglementare, Informare”

0

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la Conferința Internațională “Inovații in Agricultură”, un eveniment aflat la cea de a-V-a ediție și organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, APPR, Agrobiotechrom și Alianța Industriei Semințelor din România, cu susținerea Academiei de Științe Agricole și Silvice.

Subiectul noilor tehnici de ameliorare, aflat în dezbatere în spațiul Uniunii Europene de mai bine de 15 ani, a revenit în atenție odată cu prezentarea de către Comisia Europeană, în această primăvară, a studiului privind reglementarea noilor tehnici genomice de ameliorare a plantelor, având în vedere pronunțarea Curții Europene de Justiție.


Pentru ca fermierii și consumatorii europeni să beneficieze de descoperirile științei, este nevoie de o informare corectă și obiectivă a publicului larg și de un cadru legal predictibil și aplicabil.

Prin prezența specialiștilor care lucrează în cadrul unor universități de reputație mondială, a reprezentanților organizațiilor europene și locale ale fermierilor, ai presei și ai studenților, doctoranzilor și cercetătorilor români, ne propunem să vă aducem, în cadrul Conferinței “Inovații in agricultură: noi tehnici genomice – știință, reglementare, informare”, cele mai noi informații și să dezbatem viitorul agriculturii europene. 

Întâlnirea va avea loc ONLINE în data de 21 septembrie, începând cu orele 13:00.