Acasă Agribusiness Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Covalact și Lactate Harghita de către Lactalis

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Covalact și Lactate Harghita de către Lactalis

223 views
DISTRIBUIȚI

Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care grupul Lactalis preia Covalact SA și Lactate Harghita SA, informează autoritatea de concurență, printr-un comunicat remis marți AGERPRES.

“În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că tranzacția poate conduce la consolidarea poziției grupului Lactalis pe piața producției și comercializării untului, la nivel național, cu efectul reducerii posibilităților de alegere ale consumatorilor. În această situație, ar fi existat posibilitatea ca tranzacția să conducă la creșterea prețului untului. Ca urmare, tranzacția a fost autorizată cu condiția respectării unor angajamente asumate voluntar de către grupul Lactalis. Astfel, grupul Lactalis și-a luat angajamentul de a cesiona marca de unt ‘La Dorna’ pentru o anumită perioadă de timp către o companie cu competență industrială relevantă, independentă de grupul Lactalis. De asemenea, această companie trebuie să schimbe marca (‘re-branding’), deci va comercializa untul sub altă denumire”, se menționează în comunicat.

De asemenea, Grupul Lactalis va depune toate eforturile pentru a menține viabilitatea economică și competitivitatea activității destinată cesionării și va avea obligația de a pune la dispoziția Consiliului Concurenței informații referitoare la companiile care vor să preia marca de unt și să obțină acordul prealabil al autorității de concurență.

Pe celelalte piețe relevante nu au fost identificate îngrijorări concurențiale având în vedere că următorii concurenți pot crea o presiune concurențială puternică asupra noii entități.

Pe parcursul procesului de analiză a tranzacției, Consiliul Concurenței a solicitat părților interesate (procesatori, fermieri, asociații de profil — Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România — LAPAR, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România — APRIL) să prezinte observații sau opinii atât în legătură cu operațiunea de concentrare economică notificată, cât și referitor la angajamentele propuse de grupul Lactalis.

Analiza Consiliului Concurenței a condus la concluzia că, în urma angajamentelor asumate de părțile implicate, realizarea operațiunii de concentrare economică nu mai ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante pe piețele relevante identificate.

Decizia Consiliului Concurenței va fi publicată pe site-ul instituției după ce vor fi eliminate informațiile cu caracter confidențial.