Home Viata la tara Consiliul Local Mereni a fost dizolvat. Se cere și demisia prefectului

Consiliul Local Mereni a fost dizolvat. Se cere și demisia prefectului

659 views

Scandal într-o comună din județul Constanța, după ce o instanţă a decis dizolvarea Consiliului Local.

Viața politică din mediul rural pare desprinsă din schițele lui Caragiale. Când afli ce vești vin de prin localități uitate de Dumnezeu, te freci la ochi și încerci să afli dacă nu cumva este vorba doar despre un pamflet.

Cel mai recent scandal vine de la Constanța, acolo unde PSD și PMP, deși au un protocol semnat la nivel județean, au ajuns să lupte la cuțite pentru conducerea localității Mereni, situată în partea sudică a Dobrogei, la jumătate de oră de mers cu mașină față de reședința de județ.

Potrivit publicației tomisnews.ro, în toamna anului trecut, Partidul Mișcarea Populară Constanța a emis o scrisoare deschisă adresată prefectului Adrian Nicolaescu. „Popularii” constănteni îi solicitau reprezentantului Guvernului în teritoriu să ia „atitudine împotriva primarului comunei Mereni, Garea Silviu Florentin, primar PSD, care în mod abuziv a evacuat viceprimarul, Simonca Vasile (PMP), din biroul său, a schimbat yala și l-a amenințat cu bătaia”!

O bătaie între politicieni nu ar fi fost deloc în lucru rău. Cei de la PMP s-au supărat foarte tare pentru că Prefectura Constanța nu a luat deloc atitudine vis-à-vis de cele întâmplate la Mereni, astfel că circul a continuat. Pentru că prefectul Adrian Nicolaescu nu a intervenit, cazul a ajuns în instanță, iar înaintea de Crăciun s-a decis dizolvarea Consiliului Local Mereni.

„Admite cererea de chemare în judecată. Constată dizolvat de drept Consiliul Local al comunei Mereni. Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului. Definitivă. În temeiul art.55 alin.2 din legea nr.215/2001 prezența hotărâre se comunică și Prefectului Județului Constanța. Pronunțată azi, 22.12.2016 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instantei”, se arată în decizie.