Controale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

8
Controale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii ieşeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun au declarat reprezentanții IPJ Iași

 
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi, alături de polițiștii din cadrul structurilor teritoriale, au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, comise prin tăierea, furtul, transportul și comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, explică cei de la IPJ Iași. 
 
Acțiunile au fost coordonate la nivel național și s-au desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu jandarmi, dar și reprezentanți ai Direcției Silvice.
 
În cadrul acestor acțiuni au fost instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care au vizat controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și pentru a se verifica legalitatea documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun adaugă cei de la IPJ Iași. 
 
Activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice au fost permanent în atenția polițiștilor ieşeni, astfel că acțiunile vor continua și în perioada următoare.
 
Autor: Daria Diaconiuc